PĂCĂNELELE din Las Vegas bat SEISMUL DE VALEA PRAHOVEI

Uneori am ceva mustrări de conștiință pentru faptul că ocup spațiul acestei rubrici (în procente cred că trece de 90%) cu anomalii de exprimare provenite cu precădere de la România TV, fapt explicabil prin aceea că unul din cele două televizoare amplasate unul deasupra celuilalt la mine în camera de zi stă deschis aproape permanent pe acest post de televiziune. Una din explicații ar fi că asta se petrece tocmai pentru a-mi asigura materialul necesar acestei rubrici, la RTV auzindu-se toate bazaconiile cu putință, completate de titlurile scrise în ecran, cu nimic mai breze. Numai că uneori, atunci cînd comut pe alte posturi (de obicei cînd vin reclamele alea, absolut toxice prin repetarea la infinit), am și acolo surprize din cele mai profitabile pentru Jupânu`.

Bunăoară, pe 9 octombrie, la ora 1.17, la Digi 24, post cu pretenții și fițe cîte-n lună și în stele, comentînd inițiativa legislativă a unui parlamentar român de a interzice amplasarea sălilor de jocuri la parterul blocurilor, pe motiv că atrag adolescenții (și ăsta deștept foc: o fi avînd habar că, prin lege, accesul minorilor este strict interzis în săli de jocuri, case de pariuri, ba chiar și în agențiile Loto?), un domn reporter o ia rău pe arătură oarecum geo-socio-legislativă și dă pe goarnă: ”Peste tot în lume există asemenea reglementări. De exemplu, în Statele Unite, păcănelele nu sînt peste tot. Ele se găsesc mai ales în Las Vegas”. M-am întrebat cît de pafarist trebuie să fie un individ din România pentru a-și închipui că un cetățean din New York, lovit de boala jocurilor, trebuie să traverseze toată America, de la Est la Vest, mii de kilometri, pentru a ajunge hăt, în Nevada (”MAI ALES ÎN LAS VEGAS!”, fiindcă la Reno, de exemplu, tot în Nevada, face gîlci!). Ideea că în America e un singur oraș al dezmățului la jocuri de noroc este absolut tîmpită, nu credeți?

Același post TV, doar cîteva minute mai tîrziu, bagă și una scrisă în subsolul ecranului: ”SEISM de suprafață DE VALEA PRAHOVEI”. Așteptăm să vină vreun expert, vreun Mărmureanu, să ne lămurească asupra diferențelor dintre seismul de Valea Prahovei și seismul de Tokyo, cel de Chile ori măcar cel de Ankara, că-i mai aproape. Trebuie să fie ceva diferențe, măcar ca aceea dintre porcușorul de Guineea și porcul de Mangalița. Aaaa, ziceți că a vrut să scrie nu ”DE”, ci ”seism PE Valea Prahovei”? Păi, de ce n-a făcut-o!?