Provine dintr-o familie în care fotbalul a fost pasiune și mai mult decît atît. Este Dorin Goian, ajuns cu multă muncă, seriozitate și talent, toate, însă, pornite dintr-o mare pasiune, suceveanul care ne face inimile să bată și mai tare la jocurile echipei naționale de fotbal. Să avem acolo unul de-al nostru crește nivelul de emoție, dar și pe cel de mîndrie! ”Fotbalul mi l-a inspirat fratele meu cel mai mare, Liviu. El a fost primul care a jucat fotbal la nivel înalt, iar eu, normal, mă duceam la toate meciurile de pe <Areni> să-l văd. Mi-a plăcut enorm și am luat-o pe drumul ăsta. La 7 ani, văzîndu-mă taică-meu că bat mingea în fiecare zi la garaj, în fața blocului, m-a dus la fotbal, să joc într-un cadru organizat, sub îndrumarea lui Constantin Băltățeanu. Așa a început totul, iar acum iată-mă la 33 de ani, aproape de finalul carierei, din păcate”, a povestit Dorin Goian. ”Sportul este marea mea pasiune”, spune el. Îi place aproape orice sport să-l vadă la TV și să-l practice în timpul liber. ”Ca sporturi preferate, pe lîngă fotbal, aș enumera: tenisul de cîmp, snooker, handbal, volei, rugby, fotbal american, baschet”, spune Dorin. O altă mare pasiune a lui este cea pentru… aeroporturi. ”Îmi place tot ce se întîmplă într-un aeroport: agitația, organizarea, lumea în general. Cred că mi-ar fi plăcut mult să lucrez într-un aeroport. Lasă-mă într-un aeroport o zi întreagă și aș fi cel mai bucuros!”, mărturisește internaționalul român. Filmele, iarăşi, îi plac mult, iar cînd are ocazia nu ezită să meargă să vadă unul. Date fiind cele povestite, Dorin crede că proverbul care i se potrivește cel mai bine este: „Pasiunile devin foarte mari din începuturi foarte mici”. Clar, pasiunea lui cea mai mare este cea pentru sportul rege: fotbalul. De asta tot lui vrea să i se dedice și de acum încolo. ”Aș vrea să rămîn în fotbal. M-am înscris la şcoala de antrenori, deci vom vedea. Aș vrea să revin la Suceava, poate din postura de jucător (la final de carieră ) sau de antrenor. În Suceava mi-am început cariera și aș vrea să pot împărtăși din experienţa acumulată de-a lungul carierei. Dar nu ştim ce ne rezervă viitorul”, declară Dorin Goian. Viitor ce i-l dorim cel puțin la fel de frumos ca prezentul, dar și ca trecutul. Am rememorat cu Dorin cîteva dintre cele mai frumoase momente ale carierei lui. ”La Foresta mi-am început cariera și am debutat în divizia A, iar la Steaua am cunoscut cea mai frumoasă perioadă pe plan sportiv și am avut multe performanțe acolo. La Palermo am avut doi ani superbi, în care am jucat în Cupele Europene în fiecare an, plus o finală de Cupa Italiei, pierdută, din păcate, în fața lui Inter. Perioada Steaua am spus că a fost cea mai bună perioadă pe plan sportiv din carieră”, arată Goe. Unul dintre secretele lui pare să fie faptul că a avut mereu aproape familia. ”M-a ajutat enorm să am familia lîngă mine tot timpul. E foarte greu să stai în țară străină fără familie. O iei cu capu’!”, spune fotbalistul sucevean. ”Copiii mei își vor urma drumul lor în viață și voi încerca să-i susțin în tot ceea ce vor să facă, dar cu siguranță îi voi încuraja să facă sport tot timpul, fie la nivel profesionist sau nu. Orice job ai avea, este extrem de important sportul, mișcarea”, mai spune Dorin Goian. Legitimat acum la formația grecească Asteras Tripoli, Dorin Goian, fundaș al echipei naționale de fotbal a României, impresionează atît prin calitățile sportive, cît și prin modul său de a fi, neatins de vedetisme ieftine, de care ar fi putut să sufere, după modelul altor colegi de breaslă. Dar să nu uităm că Goe provine dintr-o familie în care respectul pentru sport, pentru fotbal în special, a dat și respect pentru sine. O familie probabil unică pe mapamond, căci unde ați mai auzit de atîția frați, patru la număr: Liviu, Gigi, Dorin şi Lucian, să joace toți fotbal și toți la nivel înalt? Să nu mai spunem că din spate a venit și Claudiu, nepotul fraţilor Dorin şi Lucian Goian. Mai multe despre un fotbalist și o familie de excepție, pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Dorin_Goian.






