- Prezent la un forum economic găzduit de localitatea belgiană Leuven, preşedintele PSD al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a încercat să-i ademenească pe belgieni să vină şi să ne viziteze. Nu a făcut-o cu afinată şi cu plăcinte poale în brîu, ci cu viitorul parc de aventură care va fi construit la Păltinoasa, cu domeniile schiabile existente şi cu platforma virtuală de promovare a turismului prin aplicaţii dedicate smartphone-urilor cu sisteme de operare IOS şi Android.Abia aşteptau belgienii să vină cineva şi să le dea de lucru smartphone-urilor pe care şi le-au cumpărat şi le foloseau doar la făcut fotografii.
- La acelaşi forum, domnul Nechifor a explicat de ce există un decalaj atît de mare între Belgia şi ţara noastră: în urmă cu 63 de ani, în timp ce în Belgia se discuta planul Schuman, la noi se interpretau cîntece comuniste închinate lui Stalin. Altceva ar fi fost dacă românii ar fi învăţat nişte serenade de Schubert. Totuşi, dacă nu ne-am fi făcut ucenicia cu Stalin, cine ar fi închinat acum ode Uniunii Europene şi conducătorilor ei luminaţi?
- Referitor la ajutoarele alimentare de la UE, care sînt împărţite haotic din cauza firmelor care au cîştigat licitaţiile, Cătălin Nechifor a spus că „este o întreagă nebunie”. Nu doar din cauza firmelor s-a creat această nebunie, ci şi din pricina responsabilului cu nebuniile în ţara asta, Traian Băsescu. Nu-i aşa?
- Preşedinta interimară a PRM Suceava – aripa Corneliu Vadim Tudor, Saveta Ionesi, i-a cerut Stelei Acatrinei să nu se mai dea şefa PRM-ului şi să elibereze sediul partidului din strada 6 Noiembrie. Însă, preşedinta PRM Suceava – aripa Gheorghe Funar, Stela Acatrinei, a spus că nu are de ce să o facă, pentru că sediul partidului a fost cumpărat din banii defunctului său soţ, Gheorghe Acatrinei. Cum ar veni, doamna Acatrinei este şefa PRM – aripa Gheorghe Acatrinei.
- La Tîrgul Mărului de la Fălticeni, cel mai bine s-a vîndut soiul Golden. Probabil că şi-au făcut provizii cei de la Roşia Montană Golden Corporation.
- Primarul PDL al municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean, a anunţat că a început să pregătească centrul oraşului pentru sărbătorile de iarnă. Poate iarna va lua prin surprindere autorităţile rădăuţene, dar măcar sărbătorile de iarnă să nu reuşească acest lucru.





