Nicoleta Cojocaru Sarafim, interpretă de muzică populară: ”Fiecare are gusturile și plăcerile lui şi tocmai prin asta ne deosebim unii de alţii”

Nicoleta Cojocaru Sarafim, interpretă de muzică populară: ”Fiecare are gusturile și plăcerile lui şi tocmai prin asta ne deosebim unii de alţii”
”Dintr-un sat frumos, aşezat la poalele pădurii, vin şi eu să aduc cîntecele mele tuturor celor ce iubesc muzica populară. Cine vrea să mă cunoască nu trebuie decît să-mi asculte cîntecele, în cîntecele mele este toată viaţa mea”, ne îndeamnă Nicoleta Cojocaru Sarafim. Și apoi îmi spune povestea ei: tristă la început, dar cu final fericit! ”Într-un sfîrşit de toamnă, într-o dimineaţă de luni, 18 noiembrie 1974, am păşit în această lume şi eu, iar ursitoarele mi-au ursit să duc cîntecul în lume, deoarece ştiau că sînt înzestrată de Dumnezeu cu harul de a cînta şi am puterea de a veseli oamenii şi de a le alina sufletele.

Maricel Nechita, vicepreşedintele Judecătoriei Suceava: “Eu sînt un om pasional prin excelenţă”

Maricel Nechita, vicepreşedintele Judecătoriei Suceava: “Eu sînt un om pasional prin excelenţă”
Maricel Nechita este născut în comuna Duda Epureni, satul Duda, judeţul Vaslui, la data de 07.10.1976, tata fiind de profesie tractorist, iar mama agricultor. A frecventat cursurile şcolii gimnaziale din satul natal, iar ulterior Liceul Silvic din Cîmpulung Moldovenesc. A urmat apoi cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, fiind, totodată, absolvent al specializării Poliţie de Frontieră din cadrul acestei instituţii de învăţămînt superior.

Sophia-Cristina LAURIC, artist plastic: ”Singura constantă a vieţii mele este pasiunea pentru pictură”

Sophia-Cristina LAURIC, artist plastic: ”Singura constantă a vieţii mele este pasiunea pentru pictură”
„<Pasiunile devin foarte mari din începuturi foarte mici> sau ne naştem cu o aşa-zisă pasiune. Consider că Dumnezeu m-a iubit într-un mod special înzestrîndu-mă cu daruri ce mă deosebesc de ceilalţi. Nu mă consider un artist plastic, nici măcar un artist. Sînt un OM, apoi sînt femeie şi în cele din urmă am suflet de artist…”, spune Sophia Cristina Lauric.