Săptămîna trecută, Daniel Apostol a publicat în jurnalul.ro editorialul intitulat ”Cum ajunge o criză bugetară să blocheze nu doar statul, ci și economia. Daniel Apostol este expert în politici publice, prim-vicepreședinte ASPES. De asemenea, este director editorial la <Economistul> și editorialist la profit.ro și jurnalul.ro.
”Economia se oprește din mers, indiferent de cîte promisiuni face Guvernul în momentul în care măsurile pe care le ia ca să stopeze deficitul bugetar, ca să înlăture ceea ce se numește criza fiscal-bugetară, nu își fac efectul, ci, dimpotrivă, ca într-un joc de domino, se transferă spre economia reală. Criza fiscal-bugetară devine o criză economică de amploare nu pentru că o arată cifrele, ci mai ales pentru faptul că dispare încrederea din țară, din piață. Investitorii și antreprenorii nu mai cred în seriozitatea măsurilor guvernamentale, oamenii simpli nu mai cred în stabilitatea politicilor și nici măcar în scopul acestora, dacă își ating sau nu-și ating scopul, pentru că de cele mai multe ori vedem că nu își ating. Și scriam eu în comentariul la care faci referire că fără a mai inflama foarte mult audiența, uite, și a ta, și a cititorilor mei, în jurul cuvîntului criză, de care sîntem foarte obosiți în ultimii, să zicem, de la criza din 2008 încoace, totuși trebuie să înțelegem că noi facem acum cumva o echilibristică ca la circ, pe un fir subțire care-i întins și într-un unghi alunecos, și nici nu avem dedesubt vreo plasă de siguranță. Și am cîteva argumente care vin din datele macroeconomice. Știm bine că deficitul bugetar atinge praguri record pentru o economie care nu reușește să aibă creștere economică, ba, dimpotrivă, se află cumva în pragul recesiunii. Avem o datorie publică care se umflă de la trimestru la trimestru, se duce spre 60% din Produsul Intern Brut, ceea ce înseamnă un procent periculos pentru o țară care are venituri bugetare reduse, venituri fiscale reduse, undeva sub 28% din Produsul Intern Brut, ceea ce înseamnă că e forțată să trăiască într-o spirală a împrumuturilor internaționale ca să poată să plătească în primul rînd dobînzile la împrumuturile deja existente. Deci rostogolim, de fapt, această datorie publică. Investițiile private încetinesc tocmai din cauza incertitudinii de care vorbeam, și atunci politica fiscală rămîne captivă într-o menghină – pe de-o parte ar avea sens să stimuleze economia, economia transparentă, economia fiscalizată, să stopeze evaziunea, dar, pe de altă parte, trebuie să reducă și deficitul. Și fără o direcție, fără o disciplină bugetară reală, statul riscă să devină el singur un factor de frînare, o barieră în calea creșterii economice”.
