Președintele PNL al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care va candida pentru un nou mandat la alegerile din 9 iunie, a vorbit despre faptul că pe lista pentru Consiliul Județean vor apărea și nume noi, și nu orice fel de nume. De exemplu, ”avocata Dana Mitrea, un renumit avocat”.
Oare de unde știm noi numele acesta? Oare de pe la vreun proces răsunător? Exact! De la procesul domnului Flutur de a încerca să-i convingă pe suceveni că AUR este un partid extremist și că liderul acestuia, George Simion, este vîndut Moscovei. Pe 4 februarie 2024, după ce George Simion condusese două mitinguri anti-Flutur pe străzile Sucevei, în replică, domnul Flutur a organizat în centrul Sucevei un miting anti-extremism. Ținta a fost, evident, AUR-ul lui George Simion. Gheorghe Flutur a ”vîndut” protestul ca fiind unul și al societății civile, și nu doar un eveniment politic. Cam 3.000 de oameni din toate colțurile județului, unii dintre ei fără nici un chef, au fost aduși la Suceava pentru a înfiera cu mînie democratică derapajele AUR-ului și pentru a apăra statul de drepți, culcat, salt înainte! Pentru a da culoarea societății civile protestului, domnul Flutur a invitat pe scenă pentru a vorbi și cîteva persoane care, chipurile, nu aveau culoare politică. Ei bine, una dintre acestea se numește Dana Mitrea și este fix avocata pe care, la alegerile pentru Consiliul Județean Suceava, o veți găsit pe lista PNL.
Ei, dar poate doamna avocat chiar nu avea nici o treabă cu PNL-ul la mitingul din 4 februarie, dar atît de mult i-a plăcut organizarea acestuia și tema abordată încît a spus că trebuie să facă parte și domnia sa din familia liberală care luptă, nu pentru a-și conserva și spori puterea, ci pentru binele țării atacate cu furie de extremiști. Sper că s-a sesizat ironia.
Asta la lista, baby!