Alina Mihăescu, PR-ul Teatrului Municipal ”Matei Vișniec” Suceava, despre emoțiile și tensiunile din ultima săptămînă de repetiții înaintea premierei spectacolului ”Visul unei nopți de vară”, dar și despre reacțiile actorilor după succesul spectacolului:
”Actorii au fost și ei foarte încîntați de ce a ieșit. Întotdeauna procesul de lucru presupune etape și etape. Și aproape întotdeauna, dau, așa, din casă acum, cu aproximativ o săptămînă înainte, apar tot felul de situații la scenă, în construcția spectacolului, în care de multe ori ai senzația că nu o să iasă. Și asta provoacă multă angoasă, provoacă stres, provoacă niște energie cu care, pînă la urmă, trebuie să faci ceva și nu știi ce să faci. S-a întîmplat și în situația de față. Aproximativ cu o săptămînă în urmă, toți vorbeau: <Vai de mine, oare avem spectacol?!>. Și, uite, așa se întîmplă ca o magie, că de multe ori nici nu poți să dai rețeta unui spectacol reușit, uneori simți că ai de toate și totuși nu iese, altădată ți se pare că nu ai ce trebuie și iese. Și exact asta a fost. Cumva, într-o zi, două, a ieșit la suprafață spectacolul la care ei lucrau, de fapt, de două luni.
(De subliniat e faptul că au fost și actori invitați, au fost și actori neprofesioniști, fete de liceu, și cu toate astea a fost o echipă unită. Nu s-a văzut că ar fi cu <importuri>). Așa speram și noi. Și așa au spus și ei că s-au simțit, chiar și actorii colaboratori. Unul dintre ei a mai colaborat cu noi, celălalt a fost la prima colaborare. Așa au spus și fetele care au fost distribuite în rolul zînelor. Tocmai că s-au simțit ca și cum ar fi unele de-ale lor, au fost recunoscătoare pentru treaba asta, pentru că e important ca echipa să fie un tot unitar și să funcționeze corect. Și, da, fetele s-au luat foarte în serios, au făcut tot ce a fost de făcut, au venit cu regularitate la repetiții, n-au lipsit, n-au făcut nimic altceva decît fac și actorii profesioniști. Și tocmai de aici și succesul, mă gîndesc, și bucuria lor de a juca și de a fi acolo pe scenă. Fetele sînt de la mai multe licee. Una e la <Petru>, trei sînt la <Ștefan>. Așa s-a întîmplat, așa s-a nimerit. Noi ținem aproape mai multe trupe de liceeni, fie că vorbim de liceenii de la <Ștefan> sau <Petru>, fie de la Liceul Economic. Cu toții sînt bineveniți la teatru și noi avem o relație strînsă, în general, cu liceenii”.
