Se îmbarcă la Odessa pe vasul Cicerin cu gîndul să ajungă la Atena. La plecare trimit o telegramă lui Stalin. Nu sînt ei „soldați ai revoluției mondiale proletare”? Sînt! Citez: ”Pentru a vă dovedi (tovarășe Stalin – n.a.) sinceritatea noastră, mergem în Grecia să strigăm entuziasmul nostru pentru ce am văzut în URSS. Apoi ne vom întoarce (în URSS -n.a.) să trăim, învăța și lupta!”. (Caietele Panait Istrati, seria a doua, nr. 17, martie, 1980). Trimit un mesaj asemănător… URSS-ului (!!!). Fac escale la Constantinopol, Salonic și debarcă unde şi-au propus. În urma articolului refuzat de L’Humanite, dar publicat în Clarté, Istrati este atacat dur de Henri Barbusse. Vexat, reacționează scriindu-i lui Romain Rolland: „Dorința de a renunța la tot și de a dispărea este irezistibilă”.
Aventura la Atena începe în forță. Sînt așteptați în port de jurnaliști și activiști comuniști locali. Sînt însoțiți de ei pînă la hotel. Se țin discursuri, trotuarele se umplu de lume. Poliția se agită nervoasă. Pare un mare eveniment în adormita Atenă. Un raport trimis de Ambasada Română ministrului de externe I. Gh. Duca nota că „supravegheat îndeaproape, autoritățile își dădură pe dată perfect seama că Istrati este un primejdios agent al Moscovei” (ANCR – Arhiva CC PCR Fd. 95, D. 9706, vol 1, p.72). A doua zi vizitează închisoarea Singros. Ziarele scriu pe larg. Astfel află și tovarășii de la Moscova despre isprăvile lui Istrati și Kazantskis. La Singros vedem latura cabotină a lui Istrati, devenit erou și tribun în carne și oase. Rădăcinile lui grecești, cu înclinații patetice și teatrale ies la suprafață. ”Arată deținuților că îi lipsesc două degete și declară că nu este scriitorul Istrati, ci <muncitorul Istrati!>”. Mai spune – ceea ce este inexact – că a fost aruncat de mai multe ori în pușcărie. Adevărul este că a petrecut la închisoare o noapte în 1909. Este un manipulator. Masele, îi spusese un bătrîn bolșevic, trebuie mințite. Apoi vorbește deținuților despre realizările regimului din URSS. „Se înfăptuiește acolo ceva de neînlocuit, ceva de minune”. (…) ”Să nu vă descurajați în momente de restriște. Victoria e a noastră. Istrati e al vostru. Istrati nu linge unde a scuipat. Nu îmi voi pleca capul. Nu! Alții sînt trădătorii. Sînt în rîndurile voastre și rămîn….Voi rămîne un soldat din rîndurile voastre!” (Ibid, Stelian Tănase, „Clienții lu Tanti Varvara”, Ed. Humanitas, p.104)
Presa ateniană îi reproduce cuvintele. Este invitat la judecătorul de instrucție pentru a da explicații. Altă notă a Ambasadei Romane se miră că Istrati nu a fost încă expulzat. Nu este singurul loc public pe care îl vizitează și unde ține discursuri. Urmează spitalul de tuberculoși Singria. Este la fel de teatral, fraternizează cu bolnavii, le amintește că și el este atins de morb. Tuberculoza este boala sărăcimii. Apariția lui face vîlvă, ca de obicei. Îi plăcea mult asta, era o experiență care îl animă. La 11 ianuarie într-o sala centrală, Alhambra, ține alt discurs. Eleni Semiou, viitoarea soție a lui Kazantsakis, notează: “ Entuziasmul audienței friza delirul”. Iată impresii apărute într-un ziar atenian: „Ieri seara, la orele 7, Panait Istrati a vorbit despre impresiile lui relativ la Rusia sovietică. (…) Conferențiarul a fost primit cu aplauze entuziaste și a vorbit în limba franceză, tradus auditoriului de un interpret. Uniunea Sovietică, așa cum este astăzi, nu poate fi iubită decît de două categorii sociale – de lucrători și de cei care din naștere au fost curajoși. (…) Voi împărți Uniunea Sovietică în două părți neegale – una parte a sufletelor vii și a doua parte a sufletelor moarte. Partea întîi compune acest teribil organism care a făcut revoluția din octombrie și care deține puterea. Partea a doua se compune din paraziții acestui organism, cîțiva țărani bogați (culaci), cîțiva birocrați și cîțiva profesioniști.(…) Nu există în democrația roșie muncă pentru toată lumea, nici hrană, nici îmbrăcăminte abundentă, dar tot ce există se împarte egal și drept la toată națiunea! Iată marea dreptate, marea putere a comunismului!”. (…)”Voi nenorociții ciocli ai Rusiei Sovietice trebuie să vă fi pierdut rațiunea ca să puteți crede de idei fără speranțe”.
La terminarea conferinței, în stradă, se înregistrează încăierări cu forțele de ordine. Se scandează „Jos Guvernul!”. Au venit Istrati și Kazantsakis de la Moscova ca sa facă agitație? Valabilitatea permisului de ședere a lui Istrati expiră și nu este reînnoit. E obligat să părăsească Grecia. Nu este cazul lui Kazantsakis, cetățean grec. Rămîne la Atena încă două luni pentru a fi prezent la procesul intentat de tribunal sub acuzația de “agitații comuniste”. Va fi achitat și se întoarce în Rusia. Presa de la București îl atacă vehement pe Istrati. Amintesc două nume : Eugen Titeanu în “L’Independence roumaine” și Nichifor Crainic în „Curentul”. Dreapta ideologică ia poziții. Dar pînă la o confruntare mai este timp. Istrati nu reacționează la aceste atacuri. Preferă tăcerea, ceea ce nu îi prea stătea în fire. Pentru el Bucureștiul este prea periferic, insignifiant, pentru a-i da atenție. Deocamdată.
Stelian Tănase
Fragment din volumul ”Viaţa lui Panait Istrati”, în pregătire la Editura Corint 2024.
