Pomu` bun și omu` copt

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a făcut o plecăciune în fața aleșilor liberali: „Pomul se cunoaște după roade și omul după fapte, iar aleșii locali ai PNL au confirmat, încă o dată, că omul sfințește locul. Chiar dacă traversăm o perioadă deosebit de dificilă, cu prețuri care cresc necontenit, cu provocări în zona energetică și alimentară, și cu un conflict armat la graniță, administrațiile publice locale din România au cea mai mare fereastră de oportunitate pentru a finanța investițiile locale”.

Domnul Balan duce dorul PDL-ului al cărui membru de frunte a fost, PDL care a pus mîna pe PNL. Dar pentru că au mai trecut anii și fiindcă tot ei sînt la putere, ne-am permis să modificăm un pic versurile imnului partidului: ”Pomu` bun și omu` copt/ Da, hai, măi dorule, hai/ Ăștia chiar o avut noroc/ Da, hai, măi dorule, hai”.

Legea lui Pohm