Navetă cu avionul și cu trenul, dar mai bine cu mașina

Președinta interimară a PNL Suceava, Angelica Fădor, a fost timp de opt ani deputat de Suceava și a făcut naveta săptămînal pe relația Vatra Dornei – București, cu o singură excepție:

Săptămînal am venit acasă. Chiar ieri mi-am adus să aminte că undeva în 2019 n-am venit timp de trei săptămîni acasă, undeva la sfîrșitul de noiembrie, începutul lui decembrie pentru că… Era vorba de o investiție a municipiului Vatra Dornei, rețeaua de termoficare, era blocat acel proiect, oamenii riscau să rămînă toată iarna în frig, erau tot felul de încurcături și în consecință a fost singura dată cînd, timp de 3 săptămîni, nu am venit acasă. Atît.

Am făcut naveta cu mașina, am făcut naveta cu trenul, o scurtă perioadă am făcut naveta cu avionul, cu mașina pînă la Suceava, respectiv cu avionul de aici la București. Însă chiar în cursul zilei de ieri m-am întors de la București cu mașina și m-am bucurat că există o nouă porțiune de autostradă de la Buzău. Autostrada este de la Buzău pînă la Focșani. Practic nu se mai intră în orașul Focșani, ceea ce ajută enorm. Nu se intră nici în Buzău, nici în Focșani. În acest moment se lucrează la tronsonul de la Focșani venind încoace către noi, deci se lucrează peste tot. Este o adevărată desfășurare de forțe. În momentul în care se merge efectiv cu mașina către București se văd camioanele și celelalte utilaje ale firmei Umbrărescu care lucrează zi și noapte.

(Despre naveta cu trenul) Trenul era la Vatra Dornei undeva la ora 22.00, la ora 10.00 seara, și ajungeam dimineața. (Naveta cu trenul este cea mai lejeră?) Nu mi-a fost lejer cu trenul, pentru că nu pot să dorm deloc. Nu, nu pot să dorm în tren și, în consecință, dimineața eram extrem de obosită. Să știți că foarte mult timp am făcut naveta cu mașina și simțeam că nu e un efort… Întotdeauna am condus eu”.