Panem et circenses
Am ținut neapărat să audiez în direct discursul istoric al realesului american, Donald Trump, ținut la o oră pe care unii o prind în stare de veghe doar la nunți și Revelioane, nu neapărat din curiozitate politică, ci mai mult dintr-o formă de masochism transcultural, pentru a putea compara similaritățile izbitoare dintre poezioarele naționalist-triumfaliste declamate emfatic, deopotrivă, pe malurile Dîmboviței și a Potomacului Washingtonian.
Singurul punct fundamental unde, trebuie să recunosc, marea democrație americană, apărată de oceane învolburate și vulturi cu priviri agere, gata să muște din dușmani, precum murgul lui Andrii Popa, se deosebește de ciorba noastră electorală rezidă în faptul că peste gîrlă președintele apare, măcar anual, în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului. În cei patru ani de navetă politică nu am avut ocazia, că nu pot spune onoarea, de a-l asculta nici măcar o singura dată pe marele absent vorbind Parlamentului. Spre deosebire de turistul de la Cotroceni, președintele american a ținut un discurs ce mi-a amintit mai degrabă de Bobonete sau Mihai Brenciu desfășurîndu-se la Sala Palatului. Bineînțeles, președintele portocaliu, care a intrat în sală cu un rictus ce îmi amintește de bucuria vulpoiului care are cheia de la cotețul găinilor, este mult mai obișnuit cu lumina reflectoarelor decît concetățeanul nostru care s-a făcut remarcat doar prin neprezență cronică și cîteva glume slabe precum ”Peeee-See-Dee”, ”ghinion!” sau ”jó napot kívánok!”.
Ce mi-a plăcut cu adevărat, și m-am întrebat de foarte multe ori de ce la ei se poate și la noi nu, a fost momentul în care președintele de ședință a evacuat din sală un parlamentar care, avertizat fiind să se așeze și să respecte solemnitatea adunării, a continuat să vocifereze. A fost chemat sergentul, îmbrăcat frumos, militar, în uniformă de paradă, care efectiv l-a escortat în afara sălii, la ordinul conducătorului ședinței, care chiar are puterea de a păstra ordinea. Am întrebat de foarte multe ori, în grupul parlamentar, de ce la noi nu e posibil așa ceva. Mi s-a spus că posibilitatea există, dar alde…, știți voi cine, dacă s-ar pune jos și nu ar dori să iasă din sală, dincolo de latura ridicolă, ar exista și o creștere de capital politic în fața fanilor extaziați de marea frondă servită sistemului. Slabă justificare pentru încălcarea cronică a regulamentului, care, chiar dacă a fost înăsprit, nu este respectat.
Ce nu mi-a plăcut a fost atmosfera orwelliană de slugărnicie și servilism, demnă de discursurile lui Kim Jong Un, unde cine nu aplaudă cu destul patos este executat împreună cu toată familia sa. La fiecare punctare, partea republicană a sălii se ridica în picioare și aplauda îndelung. Vicepreședintele J.D. Vance și speakerul Mike Johnson, care, nu exagerez, au dat tonul la minim 50 de runde de aplauze prelungite, în picioare, cu chiuituri și strigături alese, cînd nu aplaudau, dădeau din cap aprobator precum cîinii din luneta Daciilor din anii `80. În patru ani de prezență în Parlamentul României nu am fost martorul unui asemenea episod.
Departe de mine dorința de a livra o analiză factuală, exhaustivă, a discursului lui Donald Trump, dar nu mă pot abține să nu remarc cîteva puncte cheie. În primul rînd, greaua moștenire a administrațiilor trecute este un punct comun, un liant universal, un fir roșu ce unește europeni și americani, globaliști și suveraniști, deopotrivă, care, înfierînd mînioși racilele răilor și corupților din administrațiile anterioare, ne arată mînecile suflecate pînă la umeri și ne povestesc cum vor asana ei mlaștinile răului. Fără a lua în derîdere eforturile proaspăt eclozatei administrații locale din urbea noastră, am regăsit puncte comune între acțiunile ce au urmat după preluarea Puterii în SUA și în Primăria Suceava. Dorința de a lua șpaclul și de a-i dezlipi de scaune pe membrii famigliilor cu tentacule de prin cam toate birourile și serviciile, de a-i mîna către căldura molcomă a căminului pe pensionarii reangajați pe post de neînlocuibili e congruentă cu efortul de a asana administrația guvernamentală a unchiului Sam, supradimensionată și ineficientă. Oprirea risipei și a jafului din Bazar, stoparea plăților firmelor de șmecheri care pretindeau că stropesc și curăță zilnic pînă și luciul de apă al rîului Suceava seamănă cu tăierea programelor americane de asistență logistică pentru împrietenirea urșilor polari cu marmotele din Pirinei. Însă, din cîtă algebră îmi mai amintesc, regula de trei simplă ne spune că taxele vamale crescute de administrația Trump se vor regăsi și în prețurile produselor de pe rafturi. Adică, vorba lui Juvenal, mai mult circ va fi, cu siguranță, pe ambele maluri ale Atlanticului, dar mai puțină pîine, iar la noi, din primăvara aceasta, sîntem frați cu pensionarii săraci sau bogați, pentru că transportul public se face și pe ceva bani, gata cu daibojul ! Să vedem cum va fi cu horele, spectacolele, balurile și artificiile. Singurul compartiment în care nu văd asemănări transoceanice flagrante e cel al cuceririlor teritoriale, noi alegînd calea înfrățirii cu Botoșaniul – ei vin la Mac și Mall, iar noi mergem la meci, Aqua Parc și, cei mai mulți, la Filarmonică!
Nefiind cîrcotaș din fire, nu pot spune decît un mare Doamne Ajută! Să vedem ce o să avem de povestit și cînd o să ne punem iar paltoanele în cincinalul viitor! Mai ales că, la fel ca în cazul administrației Trump, care a mai condus țara timp de patru ani, unii nu sînt chiar la primul vals al Primăverii în deliberativul local, chiar dacă n-au avut la îndemînă telecomanda decizională.
Radu Ciornei
Doctor în Microbiologie, Imunologie și Genetică Moleculară, cu studii făcute în România și în Statele Unite ale Americii. Fost deputat USR de Suceava în mandatul 2020-2024.
