Modul cum așezi cuvintele contează

Primăria Horodnic de Jos este una dintre primăriile sucevene care a renunțat la a mai organiza ”Zilele Comunei”, care erau planificate în luna septembrie, iar suma de 50.000 de lei, destinată organizării evenimentului, a direcționat-o către orașul Broșteni, grav afectat de inundații. Anunțul a fost făcut de primarul Ionel Andrișan, care a spus că decizia a fost luată în unanimitate în cadrul ședinței Consiliului Local de săptămîna trecută.

A declarat primarul: ”Am considerat că într-un astfel de context, în care oameni din apropierea noastră au rămas fără case, fără bunuri și fără speranță, nu este potrivit să sărbătorim, ci să sprijinim. Cum am putea să organizăm un eveniment festiv în timp ce semenii noștri își plîng agoniseala de-o viață, în timp ce strigătele de ajutor vin din munți, din curți năpădite de noroi, din ochii triști ai copiilor rămași fără patul lor, fără jucării, fără liniște? Am ales, împreună cu consilierii locali, să facem ceea ce simțim că e firesc și profund omenesc: să transformăm un fond destinat distracției într-un ajutor concret pentru oameni care chiar au nevoie. (…) În fața unor astfel de tragedii trebuie să fim mai mult decît o administrație – trebuie să fim oameni. Rolul nostru real într-o comunitate nu este doar să organizăm festivități, ci să fim aproape unii de alții atunci cînd viața lovește nemilos. Dacă fiecare dintre noi, care poate – fiecare familie, fiecare gospodărie, fiecare suflet cu inimă mare – ar contribui măcar cu puțin, cei din Broșteni ar simți că nu sînt singuri. Ar avea mai mult curaj să se ridice, să-și reclădească casele, viețile, speranțele”.

Suma donată nu este deloc mare, însă gestul contează. Totodată, cuvintele folosite de tînărul primar nu sînt mari, însă modul cum le așezi contează.

BrOștenii lui Ștefan