„Din istoria recentă știm că o serie de boli au dispărut datorită vaccinului. Știm că vaccinul antigripal își face efectul. Mai știm că o serie de vaccinuri care sînt efectuate în copilărie și își fac efectul. Evident că există foarte multe discuții vizavi, de exemplu, despre vaccin și autism. Să fim oameni serioși… Dacă vă uitați la surse, noi, din păcate, trăim așa un fel de sfîrșit de credit pentru performanță. Nu mai este interesant medicul, nu mai este interesant economistul, nu mai este interesant inginerul. Nu, noi ne uităm pe Facebook și la vedete. Dacă actrița X, care arată foarte bine, a spus că vaccinul aduce autism, numeroși fani cred chestia aia, chiar dacă medicul vine și le spune că nu poate să aducă autism. Nu, dom`le, că a spus actrița cutare. Pentru că, din păcate, o populație care este intoxicată din ce în ce mai mult prin toate mijloacele nu poate sau n-are timp, sau nu-i interesată să deceleze informația corectă. Rămîn la ideea că mecanicul repară cel mai bine mașina, nu Facebook-ul. De fapt, dau cumva din casă. Mă rog, soția mea, învăța să facă parcări de pe Youtube. Și-a luat notiție și a parcat foarte frumos de pe Youtube, dar pînă la urmă tot a trebuit să ceară ajutor și să parcheze cu o persoană autorizată. Nu-i ieșeau ei niște chestii. Să fim oameni serioși, nu ține! Dacă, Doamne ferește, trebuie să-mi fac o operație, sau să-mi scot o măsea… Bun, măseaua mi-o scoate și felcerul, dar cînd mi-o scoate dentistul e mult mai sigur, e garantat. La fel și-n cazul vaccinului. Nu cred că ar trebui să ascultăm sfaturile de pe rețelele de socializare”. Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei, despre informațiile false și manipulatoare care invadează rețelele de socializare și despre faptul că vocile specialiștilor sînt acoperite de cele ale vedetelor și pseudovedetelor.






