Lungul drum pînă la Liverpool. Pînă la nivelul lui FC Liverpool

Avocatul Mihai Ștefănoaia, lector universitar doctor la Facultatea de Drept din cadrul Universității <Ștefan cel Mare> Suceava, este fan al echipei Liverpool, care pe 27 noiembrie a învins-o pe Real Madrid în Liga Campionilor cu 2-0. Anul trecut, tot în Liga Campionilor, Liverpool pierdea acasă cu Real Madrid cu 5-2. Un fular de la meciul respectiv, făcut cadou de Mihai Ștefănoaia, este pe unul din pereții studioului de emisie al Radio Top.

Din păcate nu am avut posibilitatea să ajung la meci (la cel cîștigat de Liverpool – n.r.), din considerente de timp. La meciul la care am fost în 2023, Liverpool – Real Madrid, cîștigat de Real Madrid atunci, a fost o atmosferă de senzație… Atmosfera face toți banii, toată investiția de timp și de bani pentru a te deplasa pînă la Liverpool. Este un loc unic, o atmosferă unică, într-adevăr. Și este de învățat pînă la urmă, apropo de ceea ce discutam anterior, despre atmosfera de la handbal. Fetele noastre au pierdut cu Ungaria (la Campionatul European – n.r.), care era favorită. Din păcate, infrastructura din România și în acest domeniu, al sportului, lasă foarte mult de dorit și vedem că sînt copii care pe cheltuiala lor, pe banii părinților, cu implicații foarte costisitoare, fac totuși România să stea acolo, pe un loc onorabil, dar cred că sîntem demni de o soartă mai bună, cred că am merita mai mult. Adică, investiții în infrastructură, în mod obligatoriu.

Baza de pregătire nu este tot acolo unde este și stadionul echipei Liverpool, este în altă parte. Am vizitat-o împreună cu fiul meu. El este mai <fundamentalist>, este mai radical fan Liverpool și am avut o înțelegere că dacă nu mă angrenează pe mine, în calitate de părinte, în procesul educațional foarte mult, și slavă Domnului că n-a fost cazul, atît datorită școlii, cît profesorilor, Școlii <Filadelfia>, a profesorilor de acolo și a responsabilității de care a dat dovadă, așa, de-a lungul timpului – sper să îl țină în continuare – , pînă în clasa a IX-a, la vîrsta de 16 ani, am zis că îl susțin din punct de vedere sportiv. Are activitate fotbalistică, cînd și cînd merge, este fan Liverpool după cum spuneam, și atunci i-am pus la dispoziție această posibilitate de a merge, de a face un cantonament la Liverpool, a stat trei săptămîni acolo și a cunoscut într-adevăr baza de pregătire. Nu există grad de comparație. Contra cost a făcut aceste pregătiri. Ca să mergi trebuie să fii legitimat, trebuie să ai niște aptitudini, trebuie să ai niște recomandări, e adevărat. În perioada de vacanță, în vară, se organizează în cadrul bazei respective. A venit foarte încîntat, foarte încîntat. Evident că a trebuit să-l duc, să-l predau… astfel că am văzut și eu baza. Au avut ei grijă de tot, totul este absolut impecabil. Într-adevăr, banii sînt la un alt nivel acolo, dar una o generează pe cealaltă. Calitatea fenomenului, a activității fotbalistice, generează venituri. Iar veniturile, într-adevăr, dacă sînt administrate cum trebuie de către Statul Român, care este cel mai prost administrator, s-a dovedit de-a lungul timpului, ar putea să genereze calitate.

Niciodată nu o să te compari tu, România, cu Liverpool, dar poți să tinzi spre… Drumul pînă acolo este foarte important. Nu neapărat să ajungi. (…) Noi trebuie să plecăm de la nivel de copii, de juniori, să cultivăm spiritul competițional, să le punem la dispoziție toate condițiile pentru a se dezvolta… (Lucrurile s-au mai schimbat în bine, exemplu fiind tînărul fotbalist și elev de 10 Sebastian Burlacu, de la LPS, antrenat de Andrei Ițco, care se va transfera în curînd la echipa de serie A Como). Îl știu și pe domnul profesor Andrei Ițco, este un profesor foarte, foarte bun, un antrenor extraordinar… Tot prin activitatea desfășurată de fiul meu l-am cunoscut, și, într-adevăr, antrenamentele dumnealui sînt din altă țară, să spunem așa. (În baza contractului care va fi încheiat cu Como, patru profesori de la Liceul cu Program Sportiv vor merge în Italia într-un stagiu de pregătire de o săptămînă)”.