Dorința de șefie dăunează grav cantității

Dacă mergem în hipermarketurile din Suceava găsim roșii extracomunitare, iar programul <Tomata> are o presiune. Îi obligă pe producători ca pînă pe data de 30 iunie să livreze trei tone de roșii la mia de metri pătrați. Este o presiune pentru toți ca să satisfacă acel standard, astfel încît să primească suma asumată în programul <Tomata>. În zona Matca din Galați cred că este și o problemă de distribuție. Mulți producători, după ce recoltează roșiile se duc într-o piață din localitate și așteaptă cumpărătorii. Este clar că atunci cînd văd acolo samsarii o cantitate imensă de roșii, nici ei nu-i stimulează prea mult pe producători. Acolo, kilogramul de roșii e 1,5 lei. Eu m-am uitat în piețele din Suceava și cea mai ieftină roșie pleacă de la 6 lei kilogramul. Nu pot spune că roșia provine de la Matca, însă diferența este foarte mare. În plus, în zona Matca nu au dezvoltat nici un spațiu frigorific ca să poată avea un depozit tampon acum, cînd prețul este foarte mic, să nu comercializeze totul, ci să mai aștepte puțin, astfel încît piața să se mai regleze. O mare parte din roșiile alea puteau ajunge și la procesare, dar și-acolo suferim. Se vorbește de ani de zile despre depozitele pentru fructe și legume. Însă, de multe ori totul rămîne o discuție pentru că nici agricultorii nu doresc să se asocieze, să facă asociații puternice, pentru a negocia cu lanțurile mari de magazine ca să le preia marfa. Noi încă avem o problemă de mentalitate legată de cine să fie șeful. Pînă nu vom rezolva această problemă de mentalitate cred că vom avea de suferit mult, mai ales în sectoarele acestea în care lanțul nu este complet. Or, zona de distribuție de fructe și legume este deficitară în România. Mi-aduc aminte de supraproducțiile la pepeni. Le dădea înainte 10 sau 20 de bani pe kilogram și nu aveau ce să facă cu pepenii din cauza supraproducției. În zona de pepeni au apărut mai multe asociații de producători și livrează cam la majoritatea hipermarketurilor. Nu cred că este altă soluție”. Decanul Facultății de Inginerie Alimentară Suceava, profesorul universitar doctor Mircea Oroian.