Domnilor ziariști,

Subsemnatul, Dumitrul Mihalescul, consulul onorificul al Republicii Coreea de Sudul în România (și în Rădăuțiul) salut cu entuziasmul prezența mea în paginile săptămînalului dvs. după atît de multă vreme și declar că virgulă cînd situația pe planetă se va mai domoli o să fac tot ce îmi stă în puteri pentru a vă facilita obținerea vizei de intrare în Coreea de Sud, întrucît ați demonstrat că o meritați din plin, prin publicarea în ultimul număr al Jupânului a articolului din pagina 2 intitulat ”Cooperarea dintre sate”.

Tocmai în legătură cu acesta vă rog să binevoiți a publica virgulă cîteva precizări, prima dintre ele fiind aceea că Uniunea Consulilor Onorifici din România nu își propune numai să revigoreze, ci chiar să amplifice la extrem ”diplomația economică și culturală”, plecînd de la premisa, atît de profund exprimată de colegul domniilor voastre, maestrul caricaturist PIM, cu prilejul Campionatului Mondial de Fotbal din 1982, anume că ”un Campionat Mondial nu este un act sportiv, ci un eveniment cultural”. Ceea ce înseamnă că iar virgulă cultura pentru care militez eu în relațiile cu Coreea de Sud este cea de la firul ierbii. Cu cît vom avea mai multe contacte fotbalistice cu această supraputere fotbalistică, cu atît mai mari vor fi șansele României de a ajunge la un Campionat Mondial. Apropo: nu cred că ați uitat că primul Campionat Mondial la care dl. Regele a ratat calificarea Naționalei noastre a fost tocmai cel din 2002, din…  Coreea (și Japonia) și tocmai de aceea m-am gîndit să vă ofer ceva ce veți ține minte toată viața (mă rog, cîtă o să mai aveți după…).

Așadar, cînd Coreea va mai organiza încă o dată Campionatul Mondial la care România se va califica tot sub comanda domnului Regele, întreaga redacție a Jupânului va primi din partea mea, ca virgulă din nou consul onorific, nu numai viza turistică (că pînă atunci o să capăt dreptul de a acorda și vize), ci și bilete gratuite la toate meciurile echipei României, inclusiv finala la care sînt sigur că va ajunge. Iar dacă în meciurile de calificare va lua doar bătăi soră cu moartea, nu-i nicio problemă: aranjez cu organizatorii să acorde un wild card României, așa că puteți începe să vă planificați deja călătoria. Cum, cînd? Atunci!

Consul onorific al Coreei, Dumitrul Mihalescul,   

Gata pașaportul să vi-l ștampilescul