Subsemnatul, Adrian Popoiu, primar al orașului Siret, am rămas plăcut surprins de interesul manifestat de publicația dumneavoastră față de problemele cu adevărat serioase cu care se confruntă locuitorii orașului nostru, fapt reflectat de publicarea în pagina 4 a ultimului număr din Jupânu` a articolașului intitulat ”Scoateți PUG-ul, măi flăcăi!”, în care amintiți de inițiativa Primăriei Siret de a organiza o dezbatere publică referitoare la reactualizarea Planului Urbanistic General (abreviat PUG) în data de 16 octombrie, prilej cu care așteptăm ca cei prezenți atunci la Centrul de Tineret să vină cu propuneri concrete în legătură cu viitorul urbanistic al localității noastre. Am apreciat și gluma, adică jocul de cuvinte prin care transformați PUG-ul nostru în PLUG-ușorul pînă la care nu mai e mult.
Vă mărturisesc că dincolo de modificările urbanistice preconizate, precum și de intenționata suplimentare a terenului intravilan, prin care ne vom apropia ca întindere de ceea ce înseamnă un municipiu, iar pe viitor poate chiar o metropolă, mă preocupă și bugetul localității, care va trebui evident mărit și el odată cu extinderea acesteia prin PUG. Tocmai de aceea, mă gîndesc să-l invit la dezbaterea din 16 octombrie și pe titanul construcției bugetare la nivel oraș/municipiu, remarcabilul subprimar al Sucevei, dl. Bobby Cușnir, de la care mă gîndesc să copiez modelul transformării orașului într-o parcare practic continuă, cu taxarea tuturor celor care opresc fie doar și pentru a lăsa să coboare vreun pasager.
De asemenea, regret că nu avem ziare și televiziuni în Siret, pentru a-i taxa de zeci de ori pe zi pe ziariști, exact ca dl. Bobby Cușnir, dar mă gîndesc să înființez parcări cu plată și pentru pietoni (sper să nu citească aici și să copieze modelul și dl. Cușnir), dar să considerăm și băncile din parcuri tot niște parcări, astfel încît să taxăm și șezutul pe bancă pe șezut! De asemenea, mă gîndesc să copiez cumva și ideea cu diplomele, adică să eliberăm și noi diplome de ”Ziarist Responsabil Onorific al Orașului Siret” tuturor locuitorilor, care astfel vor putea fi amendați și dacă-și parchează mașina în fața casei, fiindcă ziariștii trebuie frecați cît e ziulică de Lungu… pardon… de Bobby… iar pardon: de lungă!
Primar Popoiu Adrian,
vrînd să dea amenzi pe zi cît dă Cușnir într-un an