Decît ministru la oraș, mai bine-n județul tău tălpaș

Săptămîna aceasta ar urma ca humoreanul Daniel Cadariu să rămînă doar cu legitimația de senator, nu și cu cea de ministru al Antreprenoriatului și Turismului. Numit în funcție pe 25 noiembrie 2021 la recomandarea președintelui PNL Suceava, prim-vicepreședintele PNL la nivel național Gheorghe Flutur, liberalului Cadariu i-ar fi ajuns pînă peste cap. Surse din partid spun că acesta abia așteaptă să scape de funcția care l-ar fi consumat foarte mult. La rotația guvernamentală care ar trebui să aibă loc în această săptămînă, Daniel Cadariu se va despărți de funcția de ministru, iar din noul Guvern nu va mai face parte nici un liberal sucevean, fiindcă urmează o perioadă complicată, iar domnul Flutur nu vrea să-și lase liberalii să-și șifoneze imaginea înainte de campaniile electorale de anul viitor. Mai mult, domnul Flutur își dorește să aibă toată armata liberală la dispoziție, pentru a avea pe cine să trimită să bată talpa prin județ, să bată pe la porți, pe la ferești, și să le explice oamenilor că dacă vor să aibă cu ce umple bidoanele pentru lapte și borcanele pentru miere atunci trebuie să pună ștampila pe PNL. Cît despre PSD Suceava, acesta nu a avut ministru în Cabinetul Ciucă și sînt șanse care tind spre zero să aibă un ministru în Cabinetul Ciolacu. Așadar, Suceava iarăși nu va fi reprezentată la vîrful Puterii din România, în schimb va avea o sumedenie de agenți electorali care, neavînd altceva de făcut, vor mișuna peste tot.