Coman Barbarul se întoarce

După ce a pus la pămînt fără milă clădirea istorică în care funcționa spitalul, primarul PSD al Fălticenilor, Cătălin Coman, recidivează. Sub scutul unei decizii a Consiliului Local, pe care îl controlează, domnul Coman a atacat cu barbarie o altă clădire istorică din oraș, fiind vorba despre Casa Morțun. Dacă Ion Ilișescu nu s-ar fi urcat pe unul din zidurile rămase în picioare pentru a protesta, clădirea ar fi fost una cu pămîntul. Datorită protestului domnului Ilișescu, lucrările de demolare au fost sistate. Prefectul PNL de Suceava, Alexandru Moldovan, a dispus formarea unei echipe de control care să analizeze cazul și a cerut Ministerului Culturii să trimită Corpul de Control la Fălticeni. În noiembrie 2021, primarul a dispus demolarea vechiului spital și, în ciuda protestelor domnului Ilișescu și a articolelor de presă, nu s-a lăsat pînă nu a ras clădirea de pe fața pămîntului. La vremea aceea, Cătălin Coman încă era în relații bune cu PNL, lăsînd impresia că va abandona PSD-ul pentru a se alătura liberalilor. De aceea, nu a făcut nimeni nici un control. Pentru că atunci i-a mers, domnul Coman și-a spus că-i va merge și acum. Însă, între timp, Cătălin Coman a revenit spășit la sînul PSD. Deci, nu întîmplător prefectul PNL a declanșat atacul asupra sa. Numai că Alexandru Moldovan l-a numit șef al comisiei de control pe subprefectul PSD Cristian Șologon, iar ministru al Culturii este social-democratul Lucian Romașcanu. Așadar, Cătălin Coman are șanse să scape. 2 august este ziua în care Prefectura Suceava s-a angajat să anunțe rezultatele controlului. Oricum, actele de barbarie ale lui Cătălin Coman împotriva clădirilor istorice din Fălticeni vor rămîne în cartea de istorie a orașului. În numărul 582 din 11-17 decembrie 2012, în Jupânu` apărea articolul ”Primarul PSD al municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, s-a năpustit ca un barbar asupra şcolilor şi a început să decapiteze conducerile acestora – Coman Barbarul”. Acum, domnul Coman a revenit pe prima pagină cu o nouă barbarie.