Eugen Uricec

Eugen Uricec Proiectul privind strîngerea şi depozitarea gunoaielor din judeţul Suceava este în pericol, după ce Justiţia a constatat că groapa ecologică de la Pojorîta a fost amplasată ilegal. E posibil ca proiectul cu fonduri europene să fie desfiinţat, iar Consiliul Judeţean să fie obligat să returneze milioane de euro şi să caute soluţii pentru depozitarea gunoaielor în altă parte. S-a vorbit despre rolul pe care l-au jucat în această afacere foştii preşedinţi ai Consiliului Judeţean Suceava Gavril Mîrza şi Gheorghe Flutur, actualul şef al CJ, Cătălin Nechifor, şi fostul şi actualul primar al comunei Pojorîta. Însă, puţină lume ştie că a existat o comisie pentru analizarea oportunităţii construirii unei gropi ecologice de gunoi în zona Cîmpulung Moldovenesc, constituită la iniţiativa lui Gavril Mîrza, în ianuarie 2007. Din comisie au făcut parte directorul tehnic al Direcţiei Tehnice din cadrul CJ, Gheorghe Dănuţ Buzaş, şeful Serviciului Mediu şi Cadastru, Gheorghe Nichiforel, şi Dana Jauca, inspector de specialitate în cadrul Compartimentului de Mediu. Conducerea comisiei i-a fost încredinţată vicepreşedintelui CJ Eugen Uricec. Acum, domnul Uricec tace, cum a tăcut şi pe vremea cînd era vice la CJ, şi atunci cînd a ajuns parlamentar şi a aprobat măsurile dure luate de guvernele Boc. Pe finalul guvernării PDL, simţind dincotro bate vîntul pe scena politică, tăcutul Uricec a votat căderea Guvernului Ungureanu, iar drept mulţumire PSD l-a făcut deputat din nou. N-ar fi de mirare ca, în toamnă, PSD să-l ajute pe Eugen Uricec să facă rost de cel de-al treilea mandat de parlamentar. Domnul Uricec este omul care tace şi face pentru el.