Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava, unitate aflată în subordinea Consiliului Judeţean, a fost sfinţit, după ce a trecut printr-un amplu şi cam foarte lung proces de modernizare. Deocamdată avioane nu avem, prima cursă fiind anunţată pentru 12 noiembrie. Avioane nu avem, în schimb avem tablouri. Este vorba despre şase tablouri: cinci pe pereţii din sala de plecări şi unul în salonul VIP. Lucrările sînt semnate de artistul plastic sucevean George Ostafi Ost. Au modernizat botoşănenii aeroportul, dar noi măcar să avem bucuria că un sucevean de-al nostru l-a înfrumuseţat. Tablourile au fost selectate de firma suceveană AGD, care s-a ocupat de designul interior. Deci, şi alţi suceveni şi-au adus contribuţia pentru ca aeroportul de la Salcea să arate într-un mare fel. Tablourile de dimensiuni medii şi mari n-ar fi ajuns pe pereţii proaspăt văruiţi fără acceptul Consiliului de Administraţie al aeroportului, care a fost convocat de comandantul Ioan Măriuţa. Pentru deschiderea pe care a arătat-o, domnul Măriuţa merită felicitat. Şi mai trebuie felicitat pentru că a stat mereu pe capul constructorilor, obligîndu-i să se mişte mai cu talent. Şi constructorii, şi arhitecţii trebuie felicitaţi pentru ce-au făcut, chiar dacă primii nu au reuşit să termine lucrările la termenul stabilit. Toţi cei care şi-au adus contribuţia la modernizarea Aeroportului „Ştefan cel Mare” sînt jupânii de salon ai acestei săptămîni. Un astfel de titlu merită şi artistul plastic George Ostafi-Ost.






