Brăduţ Avrămia

Brăduţ AvrămiaLa începutul acestui an l-am făcut Jupân de Salon pe primarul comunei Forăşti, Brăduţ Avrămia, şi nu ne pare rău deloc pentru acest lucru. L-am făcut pentru că a meritat. În judeţul în care din cele peste 800 de unităţi de învăţămînt aproape 600 nu au autorizaţie sanitară de funcţionare, la Forăşti, toate cele 14 spaţii în care se fac ore sînt autorizate. Astăzi nu avem încotro şi-l vom face pe domnul Avrămia Jupân de Pardon, paradoxal, tot din motive care ţin de reţeaua unităţilor de învăţămînt. Şcoala din satul Uideşti a fost închisă din lipsă de elevi. Pentru că arăta rău, în anul 2007 s-a depus un proiect pentru reabilitarea şcolii. Primarul povesteşte: „Am prins finanţare în 2008, iar lucrările s-au finalizat în 2011, avînd o valoare totală de 9 miliarde de lei vechi, cu tot cu mobilier, centrală, apă, canalizare. La vremea respectivă erau copii, erau 24 de elevi”. Bineînţeles că domnul Avrămia nu este el vinovat că în Forăşti nu se fac foarte mulţi copii sau că unii părinţi şi-au luat micuţii şi au plecat în străinătate în căutarea unei vieţi mai bune. Însă, Brăduţ Avrămia, care este la al patrulea mandat de primar şi, deci, cunoaşte comuna la perfecţie, ar fi trebuit să ştie încă din 2007 că va veni ziua în care şcoala din Uideşti va rămîne fără copii. Şi ar fi trebuit să nu se atingă de cele 9 miliarde de lei, care ar fi putut fi folosite la renovarea unei şcoli amărîte dintr-o altă localitate. De asta sîntem supăraţi pe primarul Avrămia, care, pe de altă parte, rămîne un exemplu pentru primarii din localităţile unde şcolile continuă să aibă veceul în fundul curţii.