Atanasă Nistor

Atanasă NistorAtanasă Nistor tace şi face. De fapt, nu tace, ci vorbeşte la telefon, pentru a rezolva probleme. Cîţiva oameni din zona de munte şi de la Rădăuţi au mers în audienţă la subprefectul de Suceava, Atanasă Nistor, plîngîndu-se că E.On-ul a desfiinţat birourile de relaţii cu publicul, lăsîndu-l doar pe cel de lîngă Palatul Administrativ din municipiul Suceava. Totodată, cetăţenii, unii dintre ei trăitori la graniţa dintre judeţul nostru şi Bistriţa, i-au spus subprefectului că la Suceava nu există o sală de aşteptare decentă. Vorbim aici despre plîngerile făcute de nişte oameni învăţaţi să dea ochii cu cei cărora le plătesc pentru serviciile efectuate şi care nu sînt familiarizaţi cu ultimele descoperiri ale ştiinţei, tehnicii şi tacticii. O altă nemulţumire a reclamanţilor este aceea că dispeceratul arogantei companie germane, care tratează România doar ca pe o vacă bună de muls, nu răspunde prompt solicitărilor telefonice. Vrînd să verifice informaţiile şi să facă ceva pentru petiţionari, domnul Nistor a sunat la E.On. 40 de minute a stat subprefectul pe telefon, fiind pasat de la un eonist la altul, pînă a ajuns să vorbească cu un mahăr de la birourile companiei din Tîrgu Mureş. Subprefectul i-a explicat barosanului despre ce este vorba, iar acum intenţionează să adreseze E.On.-ului o invitaţie la una dintre şedinţele Colegiului Prefectural. Atît poate face Prefectura în relaţia cu o companie privată. Pentru că încearcă să rezolve problema unor cetăţeni, chiar dacă aceasta nu este de competenţa instituţiei pe care o reprezintă, subprefectul Atanasă Nistor este Jupânul de Salon al săptămînii.