Managerul Spitalului Judeţean Suceava, pentru că a semnat un serios parteneriat de colaborare cu „Acibadem”, o reţea de clinici foarte celebră în Turcia şi extrem de cunoscută în afara graniţelor acestei ţări. „Programul de cooperare internaţională pentru bune practici medicale”. Acesta nu este titlul unui simpozion la care se beau sucuri, se mănîncă alune, se cască şi se vorbeşte la trecerea timpului. Este titlul parteneriatului de colaborare semnat de Spitalul Judeţean Suceava cu „Acibadem”, o reţea de clinici foarte celebră în Turcia şi extrem de cunoscută în afara graniţelor acestei ţări. Într-o primă fază, colaborarea dinte cele două instituţii medicale vizează următoarele domenii: ortopedie-traumatologie, chirurgie şi ortopedie pediatrică, chirurgie generală, oncologie, neurochirurgie şi obstetrică-ginecologie. Managerul spitalului sucevean, Vasile Rîmbu, a spus că, deja, au fost selectaţi 13 pacienţi ai Secţiei Ortopedie – Traumatolgie, care vor avea parte de investigaţii suplimentare, iar unul dintre pacienţi va fi operat în luna mai a acestui an de o echipă de medici români şi turci. În funcţie de aparatura necesară intervenţiei chirurgicale, operaţia va fi efectuată la Suceava ori la unul dintre spitalele reţelei „Acibadem”. Pentru cei care încă n-au aflat, trebuie să spunem că, din punct de vedere al sistemului medical, Turcia este una dintre cele mai performante ţări din lume. Nu întîmplător mulţi oameni cu bani de pe Planeta asta şi multe vedete din lumea sportivă şi artistică merg pentru diferite tratamente în Turcia. După modernizarea şi dotarea spitalului, cea mai mare unitate medicală din judeţul nostru a intrat într-o nouă fază: cea a parteneriatelor cu clinici puternice din străinătate. Felicitări managerului Vasile Rîmbu şi colegilor săi care se implică în derularea proiectelor importante.






