George Simion și-a sărbătorit ziua de naștere cu obișnuitele paranghelii plătite de alții. Pe invitație, sărbătoritul îi ruga pe participanți să nu aducă daruri, dar, dacă țin neapărat, să contribuie în cont la „viitorul lui Radu”. Este vechea vorbă profesorală, adaptată vremurilor suveranist-digitale: nu mănânc flori și nu plătesc întreținerea cu bomboane. Nu aduceți, bă, cadouri, dați bănuțul! Petrecerea începea cu Imnul Național și se termina cu IBAN-ul. La Simion, patriotismul se cântă în picioare și se virează în cont.
La viitorul lui Răducu a contribuit simbolic și statul român, care i-a trimis tatălui sărbătorit cadoul perfect: pe Călin Georgescu încătușat. La mulți ani, George, multe înainte, Căline!
Georgescu a ieșit de la DIICOT cu mâinile încătușate ridicate deasupra capului, între gealați, ca un campion care tocmai câștigase centura mondială la categoria grea a suveranismului. A doua zi a apărut cu mâinile libere ieșind pe aceeași ușă. În România, între cătușe și libertate nu mai stă neapărat gravitatea acuzației, ci valoarea prejudiciului.
Dacă un valutist îi face o „Maradona” de o mie de euro unui țăran din Vicovu de Sus, îl ia duba înainte să apuce omul să numere hârtiile. La un milion și ceva de euro, povestea devine complexă, sensibilă și necesită interpretări constituționale. Găinarii mărunți sunt periculoși și trebuie izolați. Cei care operează la scară mare beneficiază de prezumția că sunt personalități controversate. Din ce spun procurorii, schema pusă la cale în jurul lui Georgescu nu pare foarte sofisticată. Este un fel de fraudă nigeriană tradusă în limba dacilor liberi: dai acum un milion și primești mai târziu cincisprezece. Cam ceea ce i-au făcut vrăjitoarele Oanei Zăvoranu, numai că ele măcar mai puneau niște cărți pe masă și aprindeau o lumânare.
Georgescu este, desigur, nevinovat până la o sentință definitivă. La viteza justiției române, există toate șansele să rămână nevinovat până la adânci bătrâneți. Justiția noastră, îndeosebi în epoca Savonea, a dezvoltat o adevărată doctrină a clemenței pentru furtul cu anvergură. Impunitatea celor care fură mult este deja cutumă și se pregătește să devină lege. Cătușele au fost însă perfecte pentru fotografie. Georgescu le-a ridicat precum martirii icoanele, iar credincioșii săi au văzut exact ceea ce doreau să vadă: Mesia persecutat de sistem. Nu contează că în înregistrări vorbește despre faptul că a fost „pus” să-i discrediteze pe toți. Mesia avea, se pare, fișă de post. Nu contează nici vila din Toscana, evaluată la peste un milion de euro, cu anexă pentru servitori. Suveranismul românesc se simte cel mai bine în Italia, cu vedere frumoasă și personal de serviciu.
Zombii lui Georgescu nu sunt tulburați de asemenea amănunte. Pentru un om normal, fiecare informație nouă poate ridica o întrebare. Pentru un credincios, fiecare probă suplimentară confirmă existența conspirației. Dacă Georgescu este liber, înseamnă că este nevinovat. Dacă este încătușat, înseamnă că sistemul se teme de el. Dacă apare o vilă în Toscana, înseamnă probabil că dacii au ajuns acolo înaintea etruscilor.
Salut totuși faptul că procurorii au început să-i identifice și să-i ridice pe huliganii Ciobaniadei. Ciobanii au venit cu probleme reale și au fost folosiți drept decor și scut de o galerie politică interesată să obțină sânge, imagini și martiri. Jandarmii nu le-au oferit satisfacția, iar acum procurorii par să înceapă, cu întârziere, munca de sortare. Una sunt revendicările oamenilor, alta este fauna trimisă să rupă garduri, să lovească jurnaliști și să transforme o manifestație într-un casting pentru revoluționari de profesie.
De la farsa judiciară la cea guvernamentală nu avem mult de mers. Avem din nou un premier desemnat. La ce ne folosește, deocamdată nu știe nimeni.
Problema lui Siegfried Mureșan nu este dacă poate alcătui o listă de miniștri. O listă poate face oricine are o agendă și câțiva prieteni. Problema nu este nici dacă va descoperi miraculos voturile lipsă. Întrebarea reală este dacă își depune mandatul sau merge în Parlament ca să fie respins regulamentar și să mai pună o bilă pe numărătoarea către anticipate. Mureșan spune că nu-și depune mandatul, iar eu tind să-l cred. PNL pare să considere că ar ieși mai bine din alegeri anticipate decât din actualul blocaj. Cât de bine este însă discutabil, pentru că partidul care ar câștiga cu adevărat este AUR. Liberalii ar putea crește și ei, dar există o diferență între a urca în sondaje și a te trezi într-un Parlament dominat de Simion.
Până atunci, asistăm la formarea cabinetului Mureșan, o farsă asemănătoare jocurilor noastre din fața blocului. În funcție de filmul văzut cu o seară înainte, eram ba fotbaliști, ba muschetari. Două pietre deveneau poartă, o mătură devenea sabie, iar fiecare dintre noi putea fi Maradona sau D’Artagnan. A fi ministru în acest cabinet este cam același lucru. Astăzi ești ministru de Finanțe, mâine ești Athos, iar funcția durează până te strigă mama la masă. Diferența este că noi știam că ne jucăm. Ei apar la televizor și discută solemn despre programul unui guvern pentru care nu au voturile necesare.
Puriștii lui Bolojan flutură între timp perspectiva retrogradării României la categoria „junk”, când ultima agenție programată în această rundă va publica verdictul din 2 octombrie. Riscul există, dar prezentarea lui ca fatalitate este încă o petardă politică. Agențiile nu notează doar cine stă temporar la Palatul Victoria, ci deficitul, măsurile adoptate, capacitatea statului de a le aplica și perspectiva bugetară. Nu orice criză politică duce automat la „junk”, după cum nici instalarea unui guvern improvizat nu transformă România în Elveția.
Dacă guvernul Mureșan pică, Nicușor Dan va avea în mână praștia anticipatelor. Numai că nu cred că tocilarul clasei va îndrăzni să spargă geamul cancelariei. El este în stare să calculeze impecabil traiectoria pietrei până se termină recreația. Poate mă înșel.
Știu însă prea multă politică pentru a face un pronostic. Cei care știu puțină vă pot explica, deja, cu deplină certitudine, ce se va întâmpla.
Anticipatele au și o economie internă pe care sondajele nu o surprind. Vom vedea dacă oamenii care au investit bani, obediență sau răbdare într-un mandat de patru ani se vor mulțumi cu doi. Și nu mă refer doar la AUR. În PSD, unde viitoarea listă parlamentară riscă să încapă într-un autocar mult mai mic, entuziasmul pentru alegeri va avea nevoie de perfuzii.
Dacă alternativa este un guvern PSD–AUR, întrebarea nu mai este cine va fi premier, ci cine va pune banii pentru deficit. Simion poate produce pancarte, cruci și spectacole, dar nu poate finanța statul român din donații patriotice. Piețele nu se impresionează când te crucești, iar Bruxellesul nu acordă împrumuturi pe baza purității dacice.
La anticipate, PSD va trebui să decidă dacă acceptă să devină fratele mai mic al AUR. Foarte mic. Numai că partidele nu sunt doar bare colorate în sondaje. Sunt primari, președinți de consilii județene, funcții deconcentrate, ministere, contracte și rețele teritoriale care nu se predau de bunăvoie. Una este să votezi alături de AUR pentru a dărâma un guvern și alta este să-i predai lui George Simion cheile cămării.
Deocamdată avem o arestare la mișto, fiindcă spectacolul cătușelor a durat mai mult decât efectul lor. Avem o eliberare la mișto, pentru că acuzațiile grave sunt tratate cu delicatețea rezervată marilor personalități. Și avem un cabinet la mișto, cu premier, miniștri și program, dar fără majoritate.
Problema este că, atunci când statul se conduce la mișto, nota de plată vine cât se poate de serios. Iar ea nu ajunge nici la Georgescu, nici la Simion, nici la muschetarii cabinetului Mureșan. Ajunge, ca de obicei, la noi.
Arestat, eliberat, desemnat, respins. Dosarele și premierii alunecă pe aceeași bandă, iar din spatele unui ghișeu imaginar parcă aud vocea guturală a unui funcționar plictisit:
– Următorul!
Radu Ciornei
Doctor în Microbiologie, Imunologie și Genetică Moleculară, cu studii făcute în România și în Statele Unite ale Americii. Fost deputat USR de Suceava în mandatul 2020-2024.
