Într-o perioadă în care multe dintre marile trupe resimțeau efectele prăbușirii industriei muzicale românești de după Revoluție, un grup de rockeri bănățeni a atras atenția cu piese inspirate din sonoritățile anilor ’60-‘70, dar care, culmea, surprindeau prin prospețime și autenticitate.
Grupul Survolaj s-a format în 1987, la Timișoara, în jurul vocalistului și compozitorului Daniel-Silvian Petre. După cîștigarea unui premiu la festivalul buzoian Top T, cel mai prestigios concurs rock din România acelor ani, Survolaj și-a continuat ascensiunea odată cu participarea la prima ediție a festivalului internațional Rock ’91, eveniment rămas în istorie și prin revenirea trupei Phoenix pe o scenă din țară. Un an mai tîrziu, trupa Survolaj susținea un concert la Arenele Romane, singură pe afiș, confirmîndu-și statutul de una dintre cele mai importante prezențe ale rockului românesc.
Albumul lor de debut, ”Survolaj”, lansat în 1992, este considerat astăzi unul dintre cele mai importante albume românești de rock psihedelic și blues-rock, fiind inclus în numeroase clasamente ale celor mai valoroase albume autohtone.
Înregistrat la sfîrșitul lui martie 1992, la M.R.C. Studios din București, cu Adi Ordean ca inginer de sunet și producător tehnic, albumul ”Survolaj” a fost lansat de Emco International, avîndu-i în componență pe: Daniel-Silvian Petre – voce, muzicuță și blockflöte, Szabo Zsolt – chitară, Cătălin Teodoreanu – chitară bas și Molnar Levente – tobe și percuție.
În 1992, publicul român amator de rock era încă obișnuit cu riff-uri de chitară repetitive și versuri ușor de reținut. Survolaj a venit cu o estetică total diferită: influențe puternice din blues, folk, rock psihedelic și acid rock-ul anilor ‘60-‘70.
La apariția albumului, Florian Pittiș scria pentru ”Cuvîntul”: ,,Sînt acele formaţii care cîntă pentru ceilalţi, cu acea dorinţă ca un om (cu cît mai de calitate, cu atît mai bine) să-i bată uşor pe umeri şi să le spună: <Da, copii, e bine ceea ce faceţi! Aşa să faceţi în continuare>. Deci au nevoie de un fel de aprobare din partea altora, din partea unor competenţe. Ei bine, cum să nu fi căscat ochii mari atunci cînd am văzut patru tineri pe scenă, cărora puțin le pasă dacă sînt oameni în sala sau nu, dacă-i ascultă cineva sau nu… Ei nu mai cîntau. Ei erau muzica. Tot corpul lor cînta, tot corpul lor era într-o stare de creaţie, toată fiinţa lor, şi sufletul, şi mintea, şi fiecare celulă din trup. Nu mai avea importanţă dacă ceea ce cîntau era coerent sau nu, uneori doar îşi trimiteau unii altora sunete. Totul era atît de fascinant pentru mine, ca privitor – pentru că vedeam lucrul acesta, spre care alţii tind, la niște tineri ce în mod sigur nu fac asta cu program, ci aşa zace-n ei. Spun a mia oară. Ar fi greşit ca toate formaţiile noastre să arate aşa. Rock-ul nu înseamnă asta, sau numai asta, cum rock-ul nu înseamnă numai spectacol. Rock-ul înseamnă toate astea la un loc, în fond aşa e şi-n viaţă, unii oameni sînt aşa, unii oameni sînt altfel. Dar oamenii aceştia aşa sînt, şi ei se numesc Szabo Zsolt, Molnar Levente, Daniel Petre şi Cătălin Teodoreanu. Un singur nume: SURVOLAJ”.
Ceea ce impresionează cel mai mult este faptul că acest album a apărut în 1992. Într-o epocă în care rockul alternativ și grunge-ul cucereau lumea, iar scena românească încerca să se redefinească după Revoluție, Survolaj privea deliberat spre sfîrșitul anilor ‘60 și începutul anilor ‘70.
La mai bine de trei decenii de la lansare, ”Survolaj” rămîne un album care nu și-a pierdut prospețimea. Este expresia sinceră a patru muzicieni care au ales să cînte exact muzica în care credeau. Tocmai această libertate artistică îl transformă într-un reper al rockului românesc și într-un album care merită redescoperit ori de cîte ori se vorbește despre cele mai importante apariții discografice autohtone.
Alexandra Cuza
