Bombonoiul de Ancuța

Miercuri, 16 septembrie, la Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu” din Suceava, inițiativa domnului profesor Niculai Barbă, un promotor al muzicii bucovinene indiferent de genul sau epoca de proveniență, a reușit să adune în Aula Colegiului un număr considerabil de admiratori, prieteni, colegi și parteneri ai geniului suprem din jazzul românesc, unica și irepetabila Anca Parghel, care în această zi ar fi trebuit să împlinească 69 de ani… Alături de domnul Barbă, co-amfitrioni ai evenimentului au fost cei doi proaspăt acreditați manageri ai Colegiului, profesorii Oana Ghervan și Raimund (iartă-mă, Raimi, că-ți spun așa cum te-am cunoscut cînd erai bebe și că evit Johannes din motive lesne de bănuit!) Onesciuc și Tudor Parghel, fiul Ancuței, alături de soția lui, Oana, căreia tare aș fi vrut să-i spun bancul cu soacra care îi plăcuse tare de tot… soacrei sale, cînd i l-am spus, cu vreo 45 de ani în urmă! Au depănat amintiri și Tudor, și Oana, și cîțiva dintre muzicienii cu care Ancuța a concertat în Suceava, în țară sau prin Europa, au vorbit despre ea și foști colegi (nu numai muzicieni) de la Colegiul de Artă, și prieteni aflați în sală (n-au lipsit PIM și Bobby Stroe), ba chiar și profesori de-ai Ancăi din vremea studenției sale.

Cele aproape patru ore au trecut neverosimil de rapid, timp în care am văzut și un film făcut de prietenul lui Tudor, regizor: un montaj cu amintiri despre Anca, printre cei de pe ecran aflîndu-se și Berti Barbera. S-a reiterat ideea lansării unui Festival de Jazz care să-i poarte numele, domnul Barbă promițînd să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca acesta să debuteze anul viitor, cînd bombonboiul de Ancuța ar fi împlinit 70 de ani. Cred chiar că îi va împlini alături de noi toți.