Jupân de Salon

Timp de trei zile, Iulius Mall Suceava a fost și mai aglomerat ca de obicei, pentru că au fost organizate o sumedenie de evenimente dedicate Zilei Copilului. Pentru că vremea nu se anunța a fi tocmai bună, unele activități au fost mutate preventiv în interior, sporind și mai mult aglomerația și ridicînd nivelul de zgomot. Pe 1 iunie, peste 80 de ateliere interactive au adus la Iulius Mall mii de copii și părinți la cea de-a VI-a ediție a festivalului EduFortress. Organizatorii, care trebuie felicitați pentru desfășurarea de forțe și pentru ”risipa” de creativitate, spun că ”de la tehnologie, artă și activități hand-made, pînă la ecologie, sport și interacțiuni cu animale, participanții au avut ocazia să descopere și să experimenteze domenii dintre cele mai diverse. Evenimentul, desfășurat pe parcursul a trei zile, a adus împreună parteneri, voluntari și membri ai comunității într-o adevărată sărbătoare a învățării prin experiențe practice”.