Rămîn cîteva chestii inexplicabile, ba chiar multe. Prima ar fi de ce o bună parte dintre cei convocați joacă una la club și alta la echipa reprezentativă. Cel mai la îndemînă îmi vine acum numitul Rațiu, cel pe care îl țin minte din campionatul Spaniei, unde a reușit niște meciuri absolut memorabile, cel mai reușit fiind cel în care Vinicius, poate cel mai bun fotbalist din lume, nici n-a suflat în fața lui Rațiu. La Istanbul, Rațiu a fost figurant, cele mai mari realizări ale sale fiind cîteva pase date de colo pînă dincolo. Aproape tot atîtea cît cele ratate total, cînd mingea fie sărea din el ca din colțul mesei, fie nimerea direct în aut.
E drept și că destui dintre tricolori au jucat în meciul contra Turciei exact la fel ca la echipele lor de club, adică nimic. Chiar se aștepta cineva ca Bîrligea, devenit amorțitul suprem din tot campionatul național, să facă pe stadionul Beșiktaș ce nu reușește nici la Ploiești, nici la Arad? Cît despre Man (pe care site-ul UEFA îl vedea în ziua meciului ca pe cel care poate aduce victoria), un om care se pricepe al naibii de bine la împiedicații noștri mi-a spus înainte de meci că ăsta are numai două stări: ori mănîncă norii, ori doarme. Nu știi cînd. Joia trecută a fost ziua în care a dormit adînc. La fel de adînc au dormit și Hagi (oare tac’su îl mai convoacă!?) și Mihăilă, adică întregul atac, dovadă și faptul că n-au tras nici măcar un singur șut pe poartă! Dar moțul pe… beep!… l-a constituit, așa cum era de așteptat, prezența în teren a domnului Nicușor Stanciu, adus tocmai din China spre a se acomoda cu fusul orar din Estul Europei, cu speranța că nu va fi refuzat la infinit de antrenorul Rapidului, ori poate de altul din prima ligă. Sau a doua. Sau a treia. Sau…
Pentru mine, acest meci a fost totuși o surpriză plăcută, din moment ce n-am luat chiar 6-0, scor cu care, însă, ar trebui să ne așteptăm s-o luăm în viitoarele preliminarii, cînd întîlnim Suedia, Polonia și Bosnia.
