Măturătorul de presă

  • Un turist din Iași a găsit la marginea unei păduri din Dorna Arini un proiectil din al Doilea Război Mondial.
  • Oprită pentru viteză, o șoferiță era și băută.
  • Beată, recalcitrantă și fără permis: o suceveancă de 51 de ani a ajuns în arest după un accident în zona Liceului Pedagogic.
  • Tînăr de 19 ani, fără permis, reținut după ce a lovit o mașină în care se aflau cinci persoane și a fugit de la locul accidentului.
  • Sucevean închis la Botoșani, după ce a fost condamnat pentru răfuieli și agresiuni.
  • Beat și fără permis, a intrat cu mașina într-un gard, unul dintre pasageri fiind ”cules” de polițiști de pe carosabil.
  • Trei tineri în arest, după furtul bicicletei electrice a unui livrator Glovo din Suceava. Polițiștii au recuperat bicicleta în valoare de 3.000 de euro.
  • Un șofer care nu a acordat prioritate a accidentat un motociclist care depășea pe linia continuă.
  • Mama unui copil de 13 ani, avertizată de polițiști că băiatul nu avea ce căuta pe trotineta electrică, după ce minorul și-a fracturat brațul.
  • Scene ireale la bătaia izbucnită la un fast-food din Rădăuți – a agresat patru oameni, printre ei și o femeie, căreia i-a aplicat un picior în cap.
  • Autoutilitară confiscată cu tot cu piesele auto de 25.000 de euro pe care le transporta.
  • Rănit grav pe trecerea de pietoni, în Dumbrăveni, de un șofer care parcă pur și simplu nu l-a văzut.
  • Trei mașini ciocnite, din care una a ricoșat într-un stîlp de electricitate, în urma unui accident rutier la Bilca.