Daniel Apostol este expert în politici publice, prim-vicepreședinte ASPES. De asemenea, este director editorial la <Economistul> și editorialist la profit.ro și jurnalul.ro. Analistul economic scrie și pentru New Money, site-ul care ține de revista cu același nume și care a fost lansată odată cu Money Channel. Analistul economic a făcut o sinteză a editorialului <Dintr-o Marți în altă Marți> publicat pe jurnalul.ro:
”România e condusă de pe o săptămînă pe alta, asta am vrut să zic. Nu există în România o viziune pe termen mediu și lung, mai ales atunci cînd se resimte lipsa acestei gîndiri strategice. <Pansăm> lucrurile pompieristic de la o zi la alta, dăm decizii într-o zi de marți, ca să constatăm în ziua de miercuri că decizia este inaplicabilă și revenim asupra ei, și mai așteptăm încă o zi de marți ca să luăm altă decizie. Este o metaforă pe care am folosit-o, dar care exprimă lipsa de predictibilitate și lipsa de stabilitate, care aduc după sine un cost de instabilitate politică.
(Referitor la faptul că premierul Ilie Bolojan a declarat pe 24 martie că nu știe dacă va mai fi coaliția de guvernare actuală și după Paște) este foarte multă demagogie la nivelul coaliției. Este evident că nu se înțeleg, sînt gîndiri total opuse. Pe de altă parte, să arunci țara acum într-o criză reală, la modul alegeri anticipate, refacere de Guvern, nebunia care înfășoară și cuprinde toată lumea politică cînd vine vorba de o nouă campanie electorală… este ultimul lucru de care are nevoie o țară din răsăritul Uniunii Europene, care are la graniță un conflict care durează deja de patru ani, care trece printr-o criză economică care este importată, suprapusă peste criza economică bugetar – fiscală, pe care oricum o traversam încă de anul trecut… Asta arată, de fapt, seriozitatea clasei politice și faptul că îi interesează pe foarte mulți politicieni aflați cu șezutul în scaune pe care le consideră veșnice, îi interesează mult mai mult continuitatea prezenței lor în acel scaun decît stabilitatea, dezvoltarea și prosperitatea”.






