Adrian Graur, Valentin Popa, Gheorghe Lazăr

Adrian Graur, Valentin Popa, Gheorghe LazărFotografiile au fost realizate duminică, 10 august, în campusul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, la festivitatea de premiere a celei de-a VIII-a ediţii a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie şi Astrofizică, competiţie la care România a obţinut cele mai multe medalii, 10. Dacă s-ar fi acordat medalii şi organizatorilor evenimentului, ar fi trebuit să ia şi Adrian Graur, fostul rector al universităţii sucevene, Valentin Popa, actualul rector, şi şeful Inspectoratului Şcolar Suceava, Gheorghe Lazăr. Şi toate medaliile ar fi trebuit să fie de aur, pentru că cei trei, dar şi colegii domniilor lor din Universitate şi din Inspectorat care au avut grijă ca lucrurile să iasă de nota 10. Şi, atenţie, vorbim despre un eveniment la care au fost prezenţi peste 400 de oaspeţi din 37 de ţări! Cei trei domni înainte numiţi, dar şi colegii dumnealor care s-au implicat în buna desfăşurare a Olimpiadei sînt Jupânii de Salon ai săptămînii.