Iar s-a pornit iureșul vînzărilor și cumpărărilor de ”carne vie”, cum se spune în terminologia penală, numai că în fotbal traficul de carne vie se pedepsește mai blînd decît în celălalt gen de prostituție. Ba chiar, cu cît e mai scump kilul de fotbalist ”în viu”, cu atît acesta e mai căutat, iar traficantul (impresarul/procuratorul etc.) mai bine cotat și el. Mă rog, unii au avut cîte un rateu soldat cu ani, nu mulți, de ”odihnă” sub pază, dar au revenit cu tupeul de dinaintea bulăului, de parcă nu ei au fost acolo. Indiferent însă de vîrstă, studii, sex (păi cum, pe ”Prodanca” ați uitat-o!?) și cîte și mai cîte alte elemente din CV, pe toți ăștia din România îi leagă un lucru care parcă le este înfipt în codul genetic: minciuna ordinară.
Nu este fotbalist român cît de cît mai răsărit care să facă o cît de vagă impresie pozitivă ”la intern”, despre care să nu aflăm că este dorit de Barca sau Bayern (deși el, sărăcuțul, cunoscîndu-și limitele, ar fi pe deplin fericit și la Crotone sau Freiburg), cu care impresarul se află deja în ”tratative avansate”, apoi că transferul ”e ca și făcut”, numai că, din nu știu ce rațiuni obscure, se așteaptă finalul de campionat, ori că patronul îl mai ține pînă ia titlul ori etc., apoi fîsss! Viitorul superstar mondial devine de neînlocuit la echipa de club, cele 35 de milioane la care era cotat scad pînă pe la vreo 5, apoi Bayern devine Aachen din Liga a II-a și în sfîrșit transferul se finalizează: de la Oțelul la CFR Cluj, pe bani buni: aproape 200.000 de coco! Nu e nevoie să dau exemple nominale: toți sînt în cursa asta nebună, de la niciunde către nicăieri! Iar cînd unul (excepția care confirmă regula) chiar pleacă la Tottenham, să spunem, ne mirăm toți, de parcă Tottenham ar fi chiar mare sculă. Dar nu-i. Și nici el. Poate doar impresarul.
