Încă din faza sferturilor de finală, actuala ediție a Champions’ League ne-a oferit un șir de spectacole de-a dreptul năucitoare, apogeul fiind atins la partida din semifinale dintre PSG și Bayern, despre care un foarte bun fost fotbalist român, Gică Craioveanu, a declarat că este cel mai frumos meci pe care l-a văzut în întreaga sa viață. Lucrul este discutabil, opinia fiind clar subiectivă, dar este pe deplin adevărat că spectacolul cu 9 goluri a fost încîntător și indiferent cu ce echipă ai fi ținut (dintre cele două sau, ca în cazul meu, cu Real de Madrid, învinsa lui Bayern din runda precedentă) nu puteai să nu te lași prins în iureșul ăla fără frontiere. La urmă m-am întrebat doar din ce material or fi construiți băieții ăia și dacă există vreo sumă, sub formă de salariu, care să acopere tot efortul și toată arta etalată în numai 90 de minute? Oare cît li s-ar cuveni, tuturor și fiecăruia dintre ei, pentru spectacolul care a adus lumină în suflete pe întreaga planetă? Am mai spus-o: nu poți să spui că și Dembele ori Keane, pe de o parte, și Bîrligea ori Pușcaș, pe de alta, practică aceeași meserie. Ceea ce fac ăia nu are nici o legătură cu ce (nu) fac ăștilalți. Iar răul tocmai ce am sesizat de unde vine: de la niște domni porecliți antrenori care au grijă să-și ”educe” elevii în spiritul de căcănar în care s-au format ei înșiși cîndva, conform căruia marile victorii sînt cele cu 1-0. Ei sînt ăia care atît știu: că nu contează spectacolul, ci punctele. De aceea stadioanele noastre sînt pustii, de aia împiedicații de pe gazon n-au nici o jenă să rateze cu poarta goală. De aia, atunci cînd Dan Petrescu se declarase disponibil să antreneze Chelsea, pe ăia de acolo i-a umflat rîsul. Cum să-l angajeze ca să le alunge spectatorii!? Meci cu 9 goluri!? Cum vine asta? Păi dacă mulți dintre ei nici nu știu să numere pînă la atît, cum să priceapă? De fapt, așa se face diferența: la ei 9 goluri, la noi 9 spectatori!
