Suspendat din funcţia de director al APIA Suceava din cauza unei anchete DNA, Eugen Mogoş a reprimit funcţia. Însă, acesta va fi detaşat cel mai probabil la Călăraşi, pentru că, probabil, prezenţa sa la vîrful APIA Suceava ar fi putut stînjeni ancheta procurorilor anticorupţie. Pe de altă parte, domnul Mogoş a declarat, imediat după ce a fost oarecum reabilitat, că nu are motive să renunţe la poziţia de şef al Consiliului de Administraţie al Aeroportului „Ştefan cel Mare”, aeroport la care se execută ample lucrări de modernizare cu fonduri europene. Eugen Mogoş a spus că, în comparaţie cu alţi colegi de la APIA Suceava, procurorii DNA nu-l cercetează pentru că ar fi acordat subvenţii ilegale din fondurile UE, ci pentru că ar fi prelungit cu cinci luni contractul cu un jurist ca reprezintă instituţia în mai multe procese. Deci, ce era aşa greu? Săptămîni în şir, domnul Mogoş nu a scos nici un cuvînt în legătură cu acest subiect. Din această cauză, preşedintele PSD al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, cel care l-a pus la şefia Consiliului de Administraţie, nu a avut nici un răspuns atunci cînd presa îl întreba de ce Eugen Mogoş nu pleacă de la Aeroport. Mai mult, la cea mai recentă şedinţă a Consiliului Judeţean, PDL a cerut demisia domnului Mogoş. Pentru că a stat cu limba în gură, în loc să spună de la bun început cum stau treburile, Eugen Mogoş este Jupânul de Pardon al săptămînii.






