Domnilor jurnaliști,

Subsemnații Gheorghe (hai, că oți fi priceput în atîta amar de vreme de ce pentru voi nu voi fi niciodată George, cum sînt pentru prieteni, din motive pe care nu e momentul să le detaliem aici și acum) Flutur, preș. al CJ Suceava, și Radu Ciocan, primar cu nume predestinat spre a conduce Ciocăneștiul, pe care atît de frumos (și de greșit, pe fond!) îl evocați în ultimul număr al ziarului dvs., pe pagina 2, în articolașul ”Ciocăneștiul, la Paris, la Olimpiadă”, ne simțim obligați să venim cu precizări, corectări și completări la acesta. Bunăoară, nu ați precizat ce fel de concurs este acesta la care Ciocănești, loc de basm (și de vism!), a fost desemnat ”Destinația anului” (e drept că nici noi nu știm, dar bine că l-a cîștigat!). Mai departe, spuneți că eu, distinsul domn George (nu și pentru voi!) Flutur, am spus că ”sîntem acasă la unul din primarii campioni, într-un sat românesc campion, românesc, european și mondial”. Doar se știe că țara noastră-i prima pe județ, nu? Completarea voastră, cum că ne lipsește titlul olimpic și trebuie să mergem la Paris să îl luăm e greșită: vine Parisul la noi! Că Olimpiada e gata pe 11 august, iar noi îl așteptăm la Festivalul Păstrăvului, care începe pe 13. Și să ne aducă el, Parisul (pe principiul ”vine Mahomed la munte”, că doar la Paris colcăie musulmanii, iar munte avem noi, în neștire!), medalii, din stocul lor, că probe specifice avem noi: plutărit, care e ca caiacul și ca canoea la un loc, de-i zice coniac-canoe, iar la sosire avem probe de sticlism și halbere.

George (nu și pentru voi) Flutur și Radu Ciocan, organizînd ceva Olimpiade an de an