La Șcheia se fac o serie de lucrări la rețelele de apă și canalizare, spre nemulțumirea localnicilor care s-au săturat de atîtea gropi, praf și noroaie, iar Gheorghe Flutur le cere să mai aibă puțintică răbdare și să înțeleagă că înainte să le fie bine trebuie să le fie un pic rău: „Se lucrează la apă-canal. Proiectul de 326 de milioane de euro pe care l-am adus alocă localității Șcheia 28 de milioane de euro, din care numai aici, la Sfîntu Ilie, avem străzile Tîrnavelor și Făgăraș, unde deja s-a tras apă și canal. Se lucrează și știu că oamenii așteaptă apă-canal, așteaptă drumuri. Un pic de răbdare. Poate unora le-a expirat răbdarea, că a durat mult și licitația, dar și pentru că alții au ținut la sertar aceste proiecte”.
Dar și oamenii sînt vinovați pentru că, de zgîrciți ce sînt, și-au cumpărat răbdare din aia ieftină, care expiră repede. Au preferat să mai cumpere niște pavele pe care să le monteze în curte, în loc să-și ia niște răbdare din aia bună, de lungă durată, iar acum sînt un pachet de nervi și suferă.
Sf. Petru și Pavele