Steve Harley, ”tatăl” lui Sebastian, a plecat

Pe 17 martie, în vîrstă de 73 de ani, a plecat dintre noi un anume domn Steve Harley, un nume cu siguranță familiar cunoscătorilor, ca și grupul al cărui lider a fost de la întemeiere, prin 1972, și pînă în clipa finală: Cockney Rebel. A fost un personaj absolut remarcabil, produsul său muzical fiind și el greu încadrabil într-o anume categorie. Pentru că totuși trebuia, criticii îi plasează la ”glam rock”, însă pare măcar nepotrivit să spui că și Slade, și Gary Glitter, și Cockney Rebel practică același gen. Da, cu T Rex, pe partea lirică (al naibii de puțină per ansamblu) parcă-parcă ar semăna cele două piese cu care au intrat definitiv în istoria rock-ului: ”Sebastian” (cea mai cunoscută, emblema grupului, care a fost și primul lor single, în 1972, după ce Steve Harley, care a compus-o, o cîntase vreo trei – patru ani prin metroul londonez și prin gări; ciudat e că a urcat pe locul I în numeroase țări europene… dar nu și acasă, în Anglia!) și ”Make Me Smile (Come Up and See Me)”, din 1975, care a atins locul I în clasamentele britanice și le-a adus astfel celebritatea. Steve Harley a avut o copilărie năucitoare: a făcut poliomielită la 3 ani, ceea ce l-a făcut să petreacă, de la 3 ani pînă la 14, un număr de zile în spital care dau un total de peste 4 ani! În spital, însă, a citit pentru prima oara poeme de T.S. Eliot și D.H. Lawrence, care i-au influențat creația poetică, dar l-a ascultat în premieră și pe Bob Dylan! Cockney Rebel a activat în diverse formule pînă anul trecut, cînd, în ajunul Crăciunului, Steve Harley a anunțat că suferă de un cancer în stare avansată. S-a stins discret, acasă, dar ne-a lăsat o muzică deosebită, inconfundabilă, avînd ca suport ”poezia gotică”, așa cum o cataloga el însuși. Ascultați orice găsiți cu Cockney Rebel. Promit că o să vă încînte. (Foto: Sky News)