Jupân de Salon

Katleen Kavalec nu a venit la Suceava pe principiul văzut, bifat, lăudat, aplaudat, plecat. Ambasadoarea SUA la București a fost adusă la Suceava de expoziția de fotografie itinerantă ”Noi, Poporul”, care marchează 25 de ani de Parteneriat Strategic SUA – România. Doamna Kavalec a stat mai mult prin Suceava, vizitînd diferite instituții și intrînd în dialog cu fel de fel de oameni, și nu doar dintre cei cu funcții. Discursurile ambasadoarei au fost elegante, aceasta folosind fraze de genul: ”A spune că noi, cei de la Ambasada SUA, sîntem mîndri de această expoziție, ar fi o afirmație modestă. Această expoziție face turul României și sînt încîntată să o aduc astăzi la Suceava”. Profesorul Ovidiu Milici, consilier al primarului Sucevei, a avut ocazia să stea mai mult cu doamna Kavalec și spune că a fost impresionat de modestia acesteia, dar și de faptul că nu plutește undeva pe un nor, ci este foarte ancorată în realitate. Domnul Milici a fost impresionat și fiindcă ambasadoarea ”vorbește aproape la perfecție limba română, evident, cu acel accent american”. Dacă se va întîmpla ceva spectaculos pentru Suceava după această vizită este o altă poveste.