La Suceava e doar un festival, la Brezoi e o industrie

Eu caut soluții să cresc festivalul de blues de la Suceava. Este evident, însă, că nu voi putea ajunge la rezoluția Brezoiului, care a devenit o industrie. În spate, ce vedem noi, este vîrful icebergului – șase zile de festival. În spate e o armată de oameni plătită, cu telefoane, cu susținere masivă din toate domeniile. Nu că nu am ști aici să facem un festival. Nici geografia nu ne ajută, și nu ne ajută din nici un punct de vedere. Faci opt ore pînă la București. Pînă pe Valea Oltului faci trei ore, trei ore și jumătate. Ai autostradă, ai drumuri bune, ai orașe mari aproape. Sibiul e aproape, Craiova e aproape, Rîmnicu Vîlcea, Timișoara, Tîrgu Jiu, Brașovul… În plus, e Transilvania acolo, e la limită. Vîlcea e pe malul Lotrului, unde-i o zonă minunată. Ai o grămadă de lucruri pe care să le faci pe lîngă festival. Este amenajată o zonă întreagă care deservește festivalul, campinguri pentru rulote, căsuțe, și așa mai departe. Este o întreagă industrie acolo pe care o putem face și aici, dar asta presupune o muncă de 100% dedicată festivalului și să fie plătită toată lumea. La Brezoi e un grup care numai cu asta se ocupă tot anul și din asta trăiește. Din banii care rămîn ei sînt plătiți. Este o echipă întreagă. Primarul de-acolo îl întreabă pe Miță ce mai e nevoie. Păi, mai e nevoie de camping… Bun, hai să vedem unde-l facem, hai să tragem apa, hai să tragem curentul, hai să punem dușuri, hai să punem toalete. La Brezoi nu este numai festivalul de blues, ci toată vara sînt evenimente. Ba e Festivalul Șaraimanic, ba e festivalul de folk… Toată vara sînt festivaluri pe diverse tematici și ăla-i business-ul. La Brezoi au înțeles de cinci ani să facă genul ăsta de turism, să atragă turiști, și-n fiecare weekend există un număr de oameni care se duc acolo pentru muzică, dar au de făcut și altceva”. Bobby Stroe, organizatorul Suceava Blues Festival, eveniment dedicat memoriei lui Fani Adumitroaie.