Pink Floyd este unul din grupurile ale căror nume sînt săpate adînc în rock (aici puteți să exploatați și ideea de „rocă”), cu fani de toate vîrstele și tipurile de educație. Chestia paradoxală la extrem este că deși ceea ce practică ei este perceput ca progressive rock, atît de mulți dintre fani cît și de specialiști, ei dețin totuși recordul de prezență în clasamentul comercial absolut – cel al revistei Billboard, unde albumul „Dark Side of the Moon” a figurat încontinuu timp de 917 săptămîni, de la lansarea sa în 1973!… Ba ulterior a și reintrat, ajungînd la un total de 962 de săptămîni! Tot Pink Floyd au produs și cîntat o piesă devenită imn al libertății individuale pentru multe generații la rînd: „Another Brick in the Wall”. Dărîmarea Zidului Berlinului le-a întărit sau le-a resuscitat celebritatea, într-un moment în care parcă nu mai aveau succesul de altădată, producția spectacolului „The Wall” (care a putut fi vizionat și la București cu cîțiva ani în urmă) fiind și azi de mare succes, atît live, cît și în varianta DVD. Ei bine, nici pe ei nu i-au ocolit certurile, rupturile, schimbările de componență, dar grupul nu s-a desființat „cu acte” niciodată, ocazional apărînd în mai multe formule cu prilejul unor evenimente.
Surpriza totală a venit acum vreo trei săptămîni, cînd Pink Floyd au ieșit pe piață cu… prima piesă nouă din 1994 încoace! De la albumul „The Division Bell”, scos atunci, Pink Floyd nu a mai compus nimic. Numai că doi dintre ei, Nick Mason și David Gilmour, împreună cu basistul Guy Pratt (de multă vreme partener de-al lor în concerte) l-au cooptat pe vocalistul ucrainean Andriy Klyvnyuk (de la grupul ucrainean Boombox) pentru a cînta împreună compoziția lui Gilmour „Hey Hey Rise Up”, menită a strînge fonduri pentru poporul ucrainean. Aș zice că nu e o piesă formidabilă, dar cui îi pasă? Gestul de solidaritate e singurul lucru care contează.
