Dezacordul din titlu e premeditat, în ideea că poate s-or nimeri în fața paginii ăsteia și niscai oameni de fotbal, cărora le-ar fi înțelegerea mai ușoară dacă e scris pe limba lor… măcar parțial! De vreo două luni încoace, dar mai apăsătoare în ultima lună, viața microbistului român s-a derulat sub zodia căutătorilor de selecționer pentru echipa numită România. Din cînd în cînd, o formă de viață care poartă și un nume, Stoichiță (a cărui funcție în FRF, cea de „director tehnic”, am încercat în zadar să o definesc), ieșea telefonic la dialog cu alde Digi Sport 1,2,3,4 etc., unde anunța că problema e ca și rezolvată și că în 2, 7, 10 etc. zile vom afla numele fericitului ales/desemnat. Și după ce am aflat că lista lungă s-a scurtat la 3, ba nu, la 4, pardon, totuși la 3, dar mai mult la mișto fiindcă alesul e Adi Mutu, s-a prezentat la finalizarea negocierii… Loți Boloni.
Nu știu dacă nu cumva tot aici am scris din primul moment că nu pot crede așa ceva, și că ăsta ar fi chiar un semn de normalitate, de ieșire din haznaua unde ne place atît de mult… Și n-am greșit: după ce ni l-au arătat pe Loți, burlenii și stoichiții lor devotați l-au numit cîrmaci pe un băiat cu același nume ca ta-su. Normal că la urmă, a zis și Loți cîte ceva, cu același umor și cu același bun simț pe care i le știm de aproape juma’ de secol. Dintre adevărurile care „ne doare” pe toți, Loți l-a zis p-ăla cu talentații: în România n-a mai apărut, de zeci de ani, vreun talent adevărat! Ultimul (zice omul care l-a descoperit și l-a promovat pe Cristiano Ronaldo, pe cînd o antrena pe Sporting Lisabona) a fost Adrian Mutu. Restul de adevăruri, dacă aveți nițică răbdare, vi le dezvăluie directorul tehnic Stoichiță. Cum, cînd!? În nici măcar 50 de ani, ci doar în vreo 43. Adică pe cînd ne vom mai califica și noi la vreun turneu final.
