Este pentru prima oară în istoria gazetei cînd Jupânii de Pardon se transformă în Jupâni de SemiPardon. Toate felicitările pentru cei de la Serviciul de Ambulanță, care non-stop intervin eficient la fața locului și au grijă să-i transporte în siguranță și în viteză pe bolnavi la spital, pentru a fi salvați. Felicitări pentru cei care au de-a face cu toți nebunii care-i cheamă la intervenții aiurea sau care le taie calea în drumul lor către pacienți. Însă, Serviciul de Ambulanță Suceava trebuie criticat pentru că de Ziua Națională a Ambulanței, pe 28 iulie, s-a dat în spectacol pe traseul Obcini – Centru – Iulius Mall – Burdujeni – Ițcani – Zamca – Mărășești – Bulevardul George Enescu. În coloană și cu sirenele pornite, ambulanțierii au ”mărșăluit” pe principalele artere de circulație ale municipiului Suceava băgînd lumea în sperieți. Mulți suceveni, în special dintre cei mai în vîrstă, au crezut că s-a întîmplat o nenorocire văzînd desfășurarea de forțe gălăgioase. De parcă lumea nu ar fi și-așa destul de speriată și de stresată, au mai trebuit și ambulanțierii să amplifice starea de anxietate.






