De obicei nu mă încumet prea des să abordez un serial, mai ales cînd are deja două sezoane şi ar putea să mă înhaţe în aşa fel încît multe cîteva zile să nu mai fac nimic altceva decît să mă uit la el, episod după episod, zi şi noapte, pînă la final.
Cînd însă mai uit şi cad în „păcat”, iar seria este într-atît de interesantă încît să nu capotez la început, se întîmplă exact ce mi s-a întîmplat cu New Amsterdam. Şi nu subiectul m-a ţinut ancorată, căci experienţele cu Chicago Hope, Night Shift, Grey’s Anathomy sau Emergency Room şi Dr. House – cumulate – nu prea mai lasă breşe subiectului, dar genul de personaj pe care îl propune Ryan Eggold care este doctorul Max Goodwin este acaparant.
Căci directorul medical al unui mamut spitalicesc precum New Amsterdam, în fapt o replică a Bellevue Hospital, pare că nu ştie să spună NU, situaţie pe care şefii departamentelor din spital învață repede să o managerieze, culmea, nu în favoarea lor, ci în aceea a pacienţilor. Pentru noi, ceea ce vedem în New Amsterdam, politica medicală centrată pe pacientul pe care toată lumea vrea să îl ajute (chiar şi în situaţiile ce par fără ieșire), pare de domeniul fanteziei – şi chiar şi este! Căci lupta cu birocraţia se vădeşte peste tot aceeaşi – doar mijloacele, dacă le ai, sînt altele, iar dacă nu există le inventezi.
În fapt clou-ul serialului este Max Goodwin- al cărui motto e „How can I help?”. Iar cînd ai alături o echipă ce gîndeşte şi acţionează aidoma, cînd nu există nimic mai important decît viaţa pacientului pentru care te faci luntre şi punte în cele mai neaşteptate moduri, devine clar că nu mai ai scăpare şi te vei uita pînă la ultima secundă, făcînd însă – sper – distincţia dintre realitate şi ficţiune!
Punctul de plecare pentru acest scenariu este unul livresc – cartea Twelve Patients: Life and Death at Bellevue Hospital, a doctorului Eric Manheimer. Această instituţie medicală din New York este cel mai vechi spital de stat american, iar personajul Max Goodwin se bazează pe experiența de 13 ani a autorului, care a fost director medical al celebrului spital şi profesor la Facultatea de Medicina a Universităţii newyorkeze.
Serialul amalgamează inspirat poveştile pacienţilor ce se perindă prin spital, cu cele ale vieţilor private ale echipei medicale şi aduce în prim-plan problematica pe care o au de înfruntat, nu întotdeauna simplă. Căci moartea, bolile terminale, frustrările, iubirea reprimată sau împărtășită, vina şi pierderile de tot felul trebuie gestionate şi procesate fără ca asta să afecteze activitatea medicală. Şi totuşi aceşti medici sînt oameni, aşa că au toate slăbiciunile, dar şi puterile pentru a înfrunta situaţia.
Echipa de actori este extraordinară şi ne propune şi fețe mai puţin cunoscute, dar şi actori pe care i-am mai văzut în seriale. Ryan Eggold care este Max Goodwin (ce onomastică transparentă – demnă de un erou!) mi-a atras atenţia de pe cînd era Tom Keen în The Blacklist, dar şi în BlacKkKlansman, iar în postura de medic reuşeşte să fie șarmant şi credibil, chiar dacă personajul e idealizat.
Iar Freema Agyaman şi Janet Montgomery dau lovitura cu partiturile lor, adăugîndu-li-se exoticul Anupam Kher, care este doctorul neurolog Vijjay Kapoor, Tyler Labine, şeful secţiei de psihiatrie, sau Daniel Dae Kim, proaspăt intrat în povestea pe care o părăseşte Jacko Sims, care îl interpreta pe Floyd Reynold, chirurgul cardiolog.
Într-atît de alert ca un action movie, serialul vine cu sumedenie de dileme morale, etice, deontologice pe care comunitatea medicală de la New Amsterdam – pe parcurs devenită o familie – le rezolvă sub conducerea unui director ce nu uită nici un moment că e manager, dar și doctor!
În orice caz serialul are nevoie să se reinventeze cumva dacă îşi doreşte să nu devină manierist şi să-şi menţină cota de interes în rîndul spectatorilor.
Așa că recomandarea mea de astăzi vă va umple multe seri, căci este o serie care are deja două sezoane, cel de-al treilea lansîndu-se de curînd în State, și probabil că Netflix ne va alinia și pe noi la premieră cît de curînd. Pînă atunci, însă, aveți grijă să vedeți ceea ce deja există și vă așteaptă.
Michaela Platon,
Jurnalist de film
