La 3 iunie 1924 se stinge Franz Kafka (n. 1883).
M-am dus într-o primăvară la Praga cu un singur gînd – să îl descopăr pe Franz Kafka la el acasă. Cît am stat la Praga nu am făcut altceva decît să caut locurile legate de amintirea lui. Înarmat cu un ghid și cu cîteva pasaje rămase în memorie am fixat/fotografiat case, colțuri de stradă, cafenele, ganguri, curți interioare, pasaje. Nu am căutat atît orașul (minunat de altfel) cît pe îndrăgostitul care a fost Kafka, așa cum apare în corespondență.
A fost un anti-seducător. Se insinua în viața unei femei mai ales prin intermediul scrisului, într-adevăr magnetic. Își țesea pînza ca un păianjen în jurul victimei. Kafka se îndrăgostea drogat de propriile lui cuvinte. Punea capcane. Se folosea pentru a-și cuceri obiectul pasiunii mai ales prin scrisori. Vraja lui – certă – stătea în acest obicei – de a trimite neobosit scrisori femeilor care îi atrăgeau atenția. Și nu au fost puține. Interesul lui pentru femei nu era deloc scăzut, cum s-a spus. Era aproape mereu îndrăgostit. Și despărțirile se produceau la fel, prin scris. Cînd simțea că își pierde interesul pentru cineva trimitea o scrisoare de adio în termenii cei mai limpezi.
Biografii săi au scotocit insistent prin hîrtiile rămase de la el. E adevărat că o parte s-au pierdut. S-a putut totuși reconstitui destul de fidel parcursul său amoros, plin de zigzaguri, tensiuni, de rupturi dramatice, de nefericiri și eșecuri cu atît de puține reușite. Părerea mea e că vina era la el. Întii de toate a fost toată viața bolnav și știa că nu are mult de trăit. Apoi erau angoasele și temerile lui. Cît de mult a contat în literatura pe care a scris-o – într-adevăr genială – e greu de schițat în cîteva cuvinte, deși știu cîte ceva. Alături de Gogol, Kafka a fost hrana mea literară în anii tinereții. Lista celor care s-au apropiat ca fluturele de lampa aprinsă de prea timidul Kafka cuprinde destule nume. Felice Bauer, Julie Wohryzek, Milena Jesenska, Dora Diamant – pe cele care i-au marcat existența.
Felice Bauer (funcționară la Berlin). O întîlnește în august 1912, în septembrie încep să își scrie. Doi ani mai tîrziu se ajunge la logodnă. Se părea ca lucrurile merg perfect. Cei doi vorbesc despre căsătorie, fac planuri pentru „fericitul eveniment”. În același an 1914 începe să scrie capodopera sa – Procesul. Tot în 1914, rupe logodna. Reia legătura cu ea, și din nou se ajunge la logodnă și la ideea de a se căsători. Dar în decembrie 1917 Kafka rupe din nou legătura, speriat de ideea căsătoriei. De ce? Greu de spus. Timiditatea lui Kafka, neîncrederea în el însuși înainte de toate, incapacitatea de a lua răspunderi. E aici un tipar pe care îl găsim în toate poveștile sale cu femeile pe care le-a iubit. Felice Bauer se căsătorește 5 ani mai tîrziu cu un om de afaceri prosper cu care are doi copii. În 1936 emigrează cu familia ei în SUA, unde moare in 1961.
Julie Wohryzek. Se întîlnesc în 1919, în ianuarie. Spre deosebire de legătura cu Felice Bauer durează mai puțin de un an, dar e plină de pasiune. În vară se ajunge, firește, cum altfel, la un angajament de logodnă. Fatalmente, în octombrie, se despart.
Milena Jesenska intră în viața lui Kafka cîteva săptămîni mai tîrziu. Trăiește la Viena, are 25 de ani, e jurnalistă și traducătoare. Două schimbări de tipar – Milena Jesenska nu este evreică și este măritată cu un scriitor ceh, Ernst Pollak, alături de care este nefericită. Înțelege valoarea de scriitor a lui Kafka și este prima lui traducătoare. Începe obișnuitul schimb de scrisori. Kafka este iar îndrăgostit.
Mă întreb dacă iubire este exact ce simțea sau era rodul literaturii în care se pierdea scriind. O ipoteză – nu cumva Kafka își ficționa existența? Pentru el imaginarul era totul. Întoarcerea la realitate era o experiență dureroasă pe care o refuza. Mai era și boala – tuberculoza – de care suferea mai de mult și care avansa rapid și îl ucidea cu fiecare clipă. A comentat în corespondența lui cu Milena boala, condiția lui de evreu, literatura lui, iubirea, șansele lor, înstrăinarea pe care o trăia la Praga. Julie Wohryzek apare ca o umbră printre rînduri. Scrisorile lui par ale unui îndrăgostit. Cînd se ajunge la acest punct fierbinte, de obicei el rupe legătura. I se pare insuportabil să continue. Și mai există o complicație. Milena nu își poate părăsi soțul. Cei doi soți vor rămîne împreună în ciuda sentimentelor pe care ea le împărtășea cu Kafka. Relația celor doi, Kafka și Milena, începe să agonizeze pentru că nu își găsește o rezolvare. Frecvența scrisorilor scade. Povestea se termină, chiar dacă vor continua să se întîlnească la Praga. Kakfa este din ce în ce mai lipsit de puteri. Boala îl macină. Ruptura este inevitabilă. Nu-și mai scriu, nu se mai văd. Așa hotărăsc. Șansa lui Kakfa de a avea o familie, de a se căsători cu femeia iubită se termina aici. Rămîne singur, un suflet și un trup chinuit. Milena Jesenska, după ocuparea Cehoslovaciei, intră într-o rețea de rezistență și ajută familii de evrei să iasă din țară clandestin. Este arestată, deportată în lagărul de concentrare de la Ravensbruck unde moare în 1944.
Pe Dora Diamant o întîlnește vara/toamna, chiar în anul în care se desparte de Milena (1923). O vreme se mută la Berlin ca să trăiască împreuna cu ea. În primăvara lui 1924 se mută înapoi la Praga. Sănătatea lui se deteriorează vădit. Se internează în mai multe clinici, vede doctori, încearcă diverse tratamente. Știința timpului era neputincioasă, iar boala lui (tuberculoza laringelui) era în fază terminală. În tot acest periplu patetic, disperat, fără speranță, Dora Diamant este lînga el. Franz Kafka moare la 3 iunie 1924 în sanatoriul de la Kierling. Este înmormîntat la 11 iunie la Praga, în Cimitirul evreiesc.
Ce impresie lasă acest destin, dincolo de geniul lui? O singurătate absolută pe care nu a depășit-o niciodată, deși a încercat cu toate puterile lui. Un om profund nefericit.
Fragment din „Repertoarul amorului”, volumul I, apărut la Editura Hyperliteratura, 2019. Un bestseller, cartea anului.
Stelian Tănase
