Scris cu „scalpelul ironiei”, volumul VITRINA CU ȘARLATANI al lui Radu Paraschivescu (apărut în acest an, la Editura Humanitas) este o suită de pamflete prin care autorul demontează o serie de idei și practici din România ultimelor trei decenii, încercînd să repună în drepturi discernămîntul, recursul la argument și logică, la o informare corectă, din surse autorizate.
Prozator, traducător, redactor de carte și jurnalist, născut în 1960, Radu Paraschivescu este absolvent al Facultății de Litere a Universității din București. Cărțile semnate de acest autor original și malițios sînt o lectură atrăgătoare pentru oricine dorește să fie la curent cu actualitatea, să profite din plin de forța ludicului, să se sustragă delirului răspîndit în spațiul public prin rețelele de socializare, media sau cărți publicate de edituri îndoielnice. Iată câteva titluri, pe care – cu siguranță – mulți cititori le cunosc deja: „Mi-e rău la cap, mă doare mintea: Noi perle de tranziție” (2007); ”Răcani, pifani și veterani” (coord. 2008); „Dintre sute de clișee: ”Așchii dintr-o limbă tare” (2009); ”Maimuța carpatină” (2013”); ”Două mături stau de vorbă: Scene românești” (2018); „Orice om îi este teamă: Un partid, doi ani și trei premieri” (2018); „Omul care mută norii” (2019); „Recviem vesel pentru tata” (2020).
Punctul de plecare al VITRINEI CU ȘARLATANI este intenția lui Radu Paraschivescu de a contracara „obiceiul multora de-a lua de bun orice li se spune și li se arată: un borcănel plin cu un lichid miraculos, o posibilitate de îmbogățire urgentă, fără efort și fără risc, o conspirație menită să ne facă robii cine știe cărei puteri malefice, o carte doldora de aberații și scorneli prezentate drept adevăruri științifice.” (p. 7) Tocmai de aceea, cele patru părți din care se compune volumul au în vizor diverse tipuri de aberații, unele dintre ele doar ridicole, altele strigătoare la cer, pe care Radu Paraschivescu le descoperă, ca un observator atent ce este, în spațiul nostru public, în viața politică și socială.
Astfel în „Vivat Academia” (primul capitol), autorul are sub lupă proasta vorbire a limbii, tot mai numeroasele greșeli de sens și scriere, confuziile, calchierile din engleză, pleonasmele, traducerile „urechiste” ale unor texte de literatură motivațională provenind din Occident. Ținta săgeților sînt acei autointitulați „președinți de academii”, chiar dacă în realitate acestea sînt… de wellness, coaching sau slăbit. Iată un mic exemplu, în care umorul și ironia pe care i le cunoaștem aduc în prim plan astfel de practici: ”Dar ce spun eu o academie? Nici vorbă, mai multe. Două, trei, patru. În toate regiunile României. Și nu doar academii de slăbit, ci și academii holistice și de nutriție. Nu poți decît să te miri că, într-o lume care nu mai e dispusă să-și refuze nimic, încă nu s-au înființat Academia de Mîncat ca Porcul, Academia de excelență în Obezitate, Academia Celor Cărora li se Bat Lupii la Gură sau Academia de Îngrășat la Loc. Totul e să avem puțintică răbdare și vom birui. Nu peste multă vreme vor apărea, în Suceava sau în Gorj, în sectorul 3 sau în cine știe ce oraș al patriei, Academia Cefei la Grătar cu Cartofi Prăjiți, Academia Ciorbei de Burtă cu Smîntînă, Ardei Iute și Usturoi, Academia Micilor cu Franzelă și Muștar sau Academia Tochiturii Ardelenești cu Mămăliguță.” (p. 35) O altă categorie de șarlatani, mai mult sau mai puțin periculoși, luați în vizor sînt cei ce – prin site-uri motivaționale – storc bani de la diverși naivi, propunîndu-le în texte cu mari restanțe ortografice tot felul de programe de realizare a „noului eu”. Stela Maria Trif este un exemplu, aceasta difuzînd, printr-o traducere aproximativă din engleză, diverse texte „inspiraționale, expiraționale, conspiraționale, constipaționale și transpiraționale pe care le pescuiește din cărți și de pe site-uri. Una dintre formele urechismului e să știi aproximativ o limbă și să te comporți de parcă ai ști-o în fibra ei intimă.” (p. 49)
Alte tipologii de impostori expuși în această „vitrină” sînt escrocii de pe internet, cum este cazul numeroșilor expeditori de mesaje referitoare la trimiterea unor sume imense ori semnări de contracte (în Nigeria sau în Togo, Benin, India…), care – atunci cînd vigilența nu e la cote maxime – pot încă să mai facă victime printre români. Tot în acest capitol al doilea, sugestiv intitulat „La curtea regelui Detox”, apar pseudospecialiștii care dau sfaturi pentru detoxifierea organismului, unii dintre ei avînd și concursul divelor autohtone, care și ele debitează platitudini de genul: „Primul pas spre detoxifierea corpului este, evident, reducerea încărcăturii toxice” (sic!). Sînt recomandați cititorilor, totuși, doi autori: doctorii Simona Tivadar și Vasi Rădulescu. Cu argumente pertinente aceștia demontează mituri și oferă informații plauzibile. Concluzia e simplă: „Confreria șarlatanilor seamănă, dintr-un punct de vedere, cu Statul Islamic: nu are un teritoriu al ei, granițe și monedă oficială. E o structură care își schimbă conturul și își păstrează menirea: atentatele la buzunarele credulilor.” (p. 133)
Cît despre „Daci tovarăși și pretini” (capitolul III), ați recunoscut, desigur, o formulare în care este prezentă pronunția peltică a dictatorului român. Sînt rememorate, cu același umor, diverse fake-news-uri din perioada totalitară, lipsa de informare sau „dezinformarea prin răzuire” (ștergerea datelor despre românii de notorietate fugiți în Occident). Pentru cei din generațiile mai tinere, rețin un episod de manipulare grosolană relatat de Radu Paraschivescu, constînd în trucarea fotografiilor lui Ceaușescu în „Scînteia”, pentru a da impresia că președintele român este apreciat în străinătate, într-o perioadă cînd deja popularitatea lui scăzuse mult, din cauza politicii de distrugere a satelor: „Numai că – miracol – în fotografia din SCÎNTEIA, în care se văd deopotrivă vorbitorul și asistența, sala e plină. Și – încă un miracol – din public, pe Nicolae Ceaușescu îl privește însuși Nicolae Ceaușescu. E un trucaj stîngaci, aproape primitiv, dar nimeni nu mai are timp pentru finețuri. Explicația e la mintea cocoșului: partea din fotografie care prezintă publicul e luată de la discursul altcuiva, la care asistă și Ceaușescu. Dintre cele trei lucruri amintite mai devreme – logică, plauzibilitate și credibilitate -, cea care pică examenul este ultima”. (p. 141) În aceeași categorie de falsificatori ai istoriei sau de autori/susținători de înșelătorii sînt amintiți Corneliu Vadim Tudor, care – sub semnătura Alcibiade – avea „voluptatea răspîndirii de fake news”. Sau fostul edil al Clujului, Gheorghe Funar (șarlatania Caritas), ori diverși susținători ai exaltării protocroniste, ce răspîndesc elucubrații infantile despre așa-zisa origine dacă a lui Iisus.
„O, sole pandemio”, capitolul final, face o trecere în revistă a dezinformării din perioada care s-a scurs de la apariția virusului Covid-19 pe planetă. Plecînd de la considerentul că „pandemia e un test de competență, empatie și solidaritate pentru toată suflarea medicală”, Radu Paraschivescu îi persiflează pe aceia care, cu bună știință, iau „à la légère” regulile de bază. Un caz este medicul ieșean Răzvan Constantinescu (vezi textul „Jurămîntul lui HipocrALDE”, p. 221). Într-un limbaj suburban, medicul gastroenterolog ieșean recomanda în februarie 2020 nerespectarea regulilor, fructificînd politic o dramă, în termeni și formulări care-l descalifică total: „turmă”, „prostovănimea lumii”, „imbecili care umblă cu chiloțeii pe nas în aeroporturi”, „ies la proteste în modul ovin”. O bilă albă, tot în acest capitol, medicului sucevean Mircea-Dinu Bordiniuc, de la Spitalul Clinic Județean de Urgențe Sfîntul Ioan din Suceava; infectat cu Covid-19, acesta demontează într-un mesaj public, punct cu punct, afirmațiile colegului său ieșean, care – fără să ajute prea mult – a preferat „să împroaște cu noroi strădaniile celorlalți”. Scepticismul față de virus s-a manifestat și în rîndul bisericii, ceea ce nu-i scapă observatorului atent care este Radu Paraschivescu: chiar „IPS Teodosie decide că nu există infectare în Casa Domnului și împărtășește mai mulți copii cu aceeași linguriță în fața Catedralei Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța, trecînd peste recomandările Patriarhiei Române și ale Institutului Național de Sănătate Publică”. (p. 250)
Îndreptată împotriva escrocilor și a storcătorilor de bani, informată, scrisă într-un stil subtil, alert, agrementat la tot pasul de calambururi, plină de referințe culturale și istorice, cartea VITRINA CU ȘARLATANI a lui Radu Paraschivescu va fi o lectură încîntătoare pentru toți cei ce o vor parcurge, un semnal de alarmă pentru (încă) naivii care pot lesne să cadă în capcanele impostorilor. O recomand cu multă căldură pentru că astfel de distanțări lucide și pline de umor nu fac decît să ne dea speranță, ajutîndu-ne să eliminăm obsesiile conspiraționiste sau simulacrele de smerenie.
Elena-Brândușa Steiciuc
