Din motive tehnice, scriu această rubrica înaintea meciurilor retur din play-off-ul celor două cupe europene în care mai avem reprezentante. Mă gîndesc și sper că FCSB și Craiova vor da marea lovitura și se vor califica, deși nu poți fi niciodată sigur de ceva atît timp cît în ecuație intră și fotbaliști români. Cît privește CFR, lucrurile sînt absolut limpezi: băieții clovnului Petrescu au ținut morțiș să demonstreze că tot ce am scris eu despre ei de multă vreme încoace este doar purul adevăr: că ei sînt o gașcă, nu o echipă, că presupusele lor valori sînt doar niște vopsiți în scopul vînzării către niște fraieri dispuși să dea bani pe ei, că antrenorul ăsta care a semnat în cei 22 de ani de carieră 19 contracte (pe unii i-a păcălit de mai multe ori: dat afară de prost s-a întors, iar și iar, ca ”salvator”!) este doar un munte de tupeu și de golăneală, iar președintele clubului, fost arbitru, nu e cu nimic mai breaz, fiind însă el însuși vopsit cu o unsoare de maniere și de vorbă cumpătată, plină însă de mizerii și de fitiluri la adresa celorlalți competitori. Momentul adevărului, al groaznicului adevăr, a venit în meciul tur cu o echipă modestă din Suedia, Hacken, pe lîngă care, însă, ăștia ai lu` Balaj și Petrescu păreau niște desculți cărora le-a băgat cineva copitele cu de-a sila în ghetele care îi încurcau la deplasarea pe pajiște. Cele 7 goluri puteau fi la fel de bine 20, finalul tărășeniei fiind, însă, unul de-a dreptul fericit: cel în care clovnul Petrescu și-a anunțat autodebarcarea, dacă șeful lui cu fluierul atîrnat în cui nu s-a învrednicit s-o facă el însuși atunci cînd nu era încă prea tîrziu. Am înțeles că Petrescu suferă de o boală gravă, ceea ce ar putea explica oarecum și ieșirile lui de domeniul psihiatriei. Îi doresc fostului enorm fotbalist însănătoșire grabnică și deplină. Iar dacă ar renunța și la antrenoratul pentru care n-are nici o chemare, l-aș îndrăgi ca pe vremea cînd înscria la CM din 1994!
