Au mai rămas vreo două-trei săptămîni pînă la Festivalul de Blues și cred că trebuie și în acest an să îi mulțumim lui Bobby Stroe pentru efortul său absolut remarcabil de a ține în viață, alături de Primăria Suceava și de cîțiva sponsori, un eveniment cu care ne mîndrim toți și la care timp de trei zile ne vom delecta cu muzică din cea mai aleasă. Cu două săptămîni în urmă și-a anunțat dispariția „fratele mai mare” al Festivalului nostru, cel de la Sighișoara, unde în 2012 am avut fericirea de a-l putea vedea pe Johnny Winter, un enorm muzician. Ei bine, dacă nici Sighișoara nu mai rezistă, atunci să ne bucurăm cu atît mai mult că sîntem suceveni. Pînă la Motor Fest și Cetatea de Rock a Sucevei mai sînt două luni, așa că vom avea timp să vorbim și de ele.
Deocamdată vreau să mai spun o dată că sîntem (nu doar probabil, ci foarte sigur!) singura țară unde gunoiul a biruit tot ce i-a ieșit în cale, înlocuind și puțina muzică existentă cîndva. Într-atît s-a alterat percepția muzicii la omul normal din țara asta încît pînă și ființe cu pretenții, educate, aproape că nu mai fac distincția între artă și haznaua care ne înconjoară cu predilecție via radiouri și tv. Și, exact ca în fotbal (o altă „formă fără fond” la noi!), dacă practic nu există muzica cîntată, avem parte de cea vorbită. Nu, nu de rap, ci de vorbit despre ce muzică… nu e! Televizorul ne arată o burtoasă manelistă, grotescă în totalitate, devenită mămică și implicit slăbită. Mare știre! Apoi, un manelist suferind de ceva grav, drept care cică „renunță la carieră”! Adică la nunți și la injectat în vene! O altă „artistă” e în conflict cu ex-soțul pe motiv de împărțit copiii. Discuri noi? Singles? Albume? Blues? Rock? Ușoară? Country? Turnee? Canci! Și-atunci despre ce naiba vorbim cînd vorbim despre muzică în țara asta deraiată definitiv?
Știți unde sîntem în muzică? Nicăieri! Sau, mai pe înțeles: acolo unde sîntem și în fotbal!
