Nu-i tragedie, dar devine…

Anul trecut, ba chiar și la primele turnee de Grand Slam din acest an, mă bucuram înainte de start citind pe tabloul competițiilor în cauză numele unor jucătoare românce, parcă șapte la număr în zilele cele mai bune, din care vreo două sau trei chiar păreau să conteze în bătălie, existînd mai mereu speranțe de calificare măcar pînă în semifinale pentru vreuna din ele, dacă nu chiar de adjudecare a trofeului la cîte un turneu.

Trofee a adus însă doar Simona Halep, două la număr: Roland Garros și Wimbledon, iar de semifinale nu s-a apropiat nici măcar una din celelalte. Mai mereu se petrecea cîte un accident, pe principiul strict românesc conform căruia „meritam să cîștigăm, dar am avut ghinion”. Nici măcar una din ele și nici măcar o singură dată în carieră (care li se cam apropie de sfîrșit majorității fetelor noastre) n-am auzit-o pe vreuna din ele să spună cinstit, cum vedeam toți pe ecranele televizoarelor: „Da, am fost o proastă. M-au apucat istericalele ca pe ultima fraieră și n-am mai fost în stare să dau măcar o minge ca lumea!”.

Săptămînile trecute s-a desfășurat US Open, turneul la care speram ca cele calificate (doar cinci, de data asta) să spele rușinea de peste an printr-un parcurs care să ne mai dea ceva speranțe. Dintre ele, un an cu adevărat bun (prin comparație cu ea însăși!) a avut Sorana Cîrstea, așa că era de așteptat să le vedem, pe ea și pe Halep, avansînd mult și bine. Cînd colo, Simonica a luat una soră cu moartea chiar în primul tur, surprinzător fiind doar faptul că nu și-a adus aminte să se îmbolnăvească prin setul al doilea: un Achiluț, un omoplățel, un tendonaș, ceva… Sorana, în schimb, a ajuns pînă hăăăăt, în turul doi, unde a luat și ea una parcă … mai soră cu moartea! Și gata. Pentru românce, US Open a avut doar două tururi, nu șapte, de data asta… și de cele viitoare. Fiindcă se vede cu ochiul liber că va rămîne pîrjol după ce astea de acum s-or apuca de… pîrjoale!