Nightlosers trăiesc… și se-nmulțesc!

Cam pe neașteptate s-a stîrnit evenimentul: Nightlosers au revenit la Suceava după o absență de 7 ani! Dar fără vreun promo cît de cît semnificativ și la concurență cu un alt concert, cel al grupului Holograf. Aici e o altă ciudățenie a Sucevei: luni de zile nu se întîmplă nimic, iar acum, în două zile, dau peste noi trei grupuri mult iubite (cu o seară înainte, tot la ART Rock, Caffe fuseseră Trooper), chestie deja obișnuită, fiindcă acum vreo 10 ani, în Vinerea Mare, la aceeași oră, au cîntat Berti Barbera&Nicu Patoi (la Padrino), Kumm (la Casa de Cultură) și Mărgineanu (cred că la Centru Vechi)… cum naiba să te clonezi ca să ajungi la toți!?

Revin: deși Hanno a mai cîntat la Suceava în alte formule, cu Nightlosers nu mai fusese din 2016, așa că revederea cu străvechii mei prieteni a fost absolut minunată. Dincolo de formula deja clasicizată, de 5, cu Hanno, Nașu`, Grunzo, El Lako și Lucian (cel mai tînăr, dar deja cu vechime serioasă și el), am avut surpriza să vedem pe scenă și un… al șaselea Nightloser! Este Peter Attila, inginerul lor de sunet, care nu se sfiește să pună mîna pe o violă și să îl susțină pe El Lako în momentele de virtuozitate la vioară ale acestuia. Sunetul a suferit și el niște upgradări, astfel încît acum e dat cumva mai în hard! Cu mîna pe inimă zic că îmi plăcea mai mult softul de dinainte! Hanno și El Lako au aceleași numeroase <dueluri>, iar Nașu` Purcărin la tobe nu a ratat să susțină celebrul lui solo punctat cu sunetele porcușorilor din cauciuc. Mi-a sunat foarte bine „Shake, Rattle& Roll”, iar „Hey Joe”, devenit un country curat, ne-a topit pe toți.

Nu i-ați văzut? Păcat. Dar mai aveți o șansă, întrucît Hanno mi-a spus că vor cînta în cadrul Festivalului de Teatru, în luna mai, tot la Art Rock Caffe. (Foto: Arad Events)